Momentul în care s-a scufundat feribotul cu 80 de locuri pe care s-au urcat 278 de oameni. Sunt cel puțin 78 de morți. VIDEO

×
Publicitate

Cel puţin 78 de persoane s-au înecat şi multe altele sunt date dispărute după ce un vas cu o capacitate de 80 de locuri care ar fi transportat însă 278 de oameni s-a răsturnat la doar câteva sute de metri de malul lacului Kivu din RD Congo.

Accidentul a avut loc în momentul în care nava MV Merdy se pregătea să acosteze în portul Kituku, din apropierea oraşului Goma, după ce traversase lacul din oraşul Minova.

Mulţi dintre cei care au urmărit dezastrul de pe cheiul de debarcare aşteptau să se întâlnească cu prietenii şi rudele aflaţi la bord sau erau comercianţi de la piaţa din apropiere.

Conform unor informaţii, 278 de persoane se aflau la bordul ambarcaţiunii, care a fost construită pentru a transporta doar 80 de pasageri, potrivit supravieţuitorilor care au vorbit cu The Guardian.

Guvernatorul provinciei Kivu de Sud a declarat că numărul morţilor este de 78 până în prezent şi că 278 de persoane erau la bord. „Va dura cel puţin trei zile pentru a obţine cifrele exacte, deoarece încă nu au fost găsite toate cadavrele”, a declarat Jean-Jacques Purisi pentru Reuters, conform News.ro.

Ruta care traversează lacul Kivu a devenit supraaglomerată şi din ce în ce mai folosită, deoarece luptele din regiune dintre forţele guvernamentale şi rebelii M23 au făcut drumurile periculoase sau impracticabile. Între Goma şi Minova, camioanele care transportă alimente şi alte provizii sunt oprite sau jefuite, forţând mulţi comercianţi să transporte bunuri peste lacul Kivu. Insecuritatea a dus, de asemenea, la creşterea costului transportului rutier peste posibilităţile majorităţii oamenilor.

Naufragiile au devenit din ce în ce mai frecvente pe lacul Kivu în ultimii ani. Autorităţile maritime congoleze au ordonat ambarcaţiunilor de pe lacul Kivu să aibă veste de salvare. Cu toate acestea, normele de siguranţă nu au fost aplicate, a declarat Johnson Ishara, un politician din Goma.

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
Aderarea completă a României la Schengen, din nou pe masa Consiliului JAI. Când ar putea fi luată decizia

Preşedinţia ungară a Consiliului UE va prezenta în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg de săptămâna viitoare situaţia actuală a aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România.

Mai mult de jumătate dintre statele UE fac front comun împotriva migranților. Scrisoarea trimisă de urgență Comisiei Europene

Un număr de 17 state europene au cerut vineri Comisiei Europene reguli care să înlesnească returnarea migranţilor ilegali către ţările lor de origine, potrivit unei scrisori consultate de Reuters.

Țara lovită de bombardamente misterioase. Raidurile aeriene au vizat inclusiv capitala

Raiduri aeriene au vizat vineri mai multe zone din Yemen, inclusiv capitala Sanaa şi aeroportul Hodeidah, au informat vineri televiziunea Al Masirah a mişcării rebele Houthi şi locuitori locali, relatează Reuters.

Recomandări
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat. Au forțat dispozitivul, iar jandarmii au folosit spray lacrimogen

Protestul fermierilor din București a degenerat, marți, în îmbrânceli între participanți și jandarmi. Forțele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene după ce protestatarii au forțat cordonul.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

Dunărea a ajuns la un nivel critic, dar lucrările au fost reduse. De ce a fost retrasă draga principală de la Cernavodă

Deşi în luna septembrie nivelul Dunării a scăzut sub cel din luna precedentă, cel mai important utilaj de dragare nu a mai fost folosit la operaţiunile care ar trebui să asigure necesarul de apă pentru centrala nucleară de la Cernavodă.