Un episcop din R. Moldova care promova conspirații despre coronavirus s-a îmbolnăvit de Covid-19

62131169

Un episcop din Republica Moldova, care promova teorii ale conspirației legate de coronavirus, a fost diagnosticat cu Covid-19, potrivit protv.md.

 

Episcopul de Balti şi Făleşti Marchel, care a declarat că virusul a fost creat pentru a cipiza oamenii, ar fi fost testat pozitiv la Covid-19. Despre asta anunţa presa de la Bălţi, care citează surse. Clericul nu ne-a răspuns astăzi la telefon, iar mitropolia susţine că nu ştie nimic.

 

Episcopul de Bălți şi Făleşti Marchel ar fi fost testat pozitiv la coronavirus acum două zile. Informaţia a apărut în presa locală, care citează o sursă avizată din sistemul medical de la Bălți.

PRO TV Chișinău a încercat să îl contacteze pe episcop, însă la telefon a răspuns altcineva.

Bărbat: El nu este acum, a ieşit.

Reporter: Este adevărat că s-ar fi infectat de Covid-19?

Bărbat: Este viu, sănătos, plin de viaţă, de putere, nu ştiu de unde aţi luat-o..

Reporter: Când vom putea vorbi cu dumnealui?

Bărbat: Reveniţi mai târziu.

Ulterior, la acel număr de telefon nu a mai răspuns nimeni.

Directorul spitalului din Bălţi, susține că episcopul nu e internat acolo şi nu se află pe listele persoanelor cărora le-au fost prelevate probe în acea instituţie.

Reprezentanţii Mitropoliei susţin că nu cunosc nimic despre starea de sănătate a episcopului Marchel.

Acum câteva săptămâni, Episcopul Marchel a făcut un video în care a îndemnat oamenii să nu accepte vaccinul anti-Covid, pentru că asta ar însemna să le fie implantate microcipuri.

Marchel, Episcop de Bălți şi Făleşti: “Fugiţi de ea! N-o primiţi, căci vaccina este punctul final al globaliştilor satanişti pentru care ei au şi născocit coronavirusul. Omul vaccinat binevol îşi implimenteaza în organism un mecanism de urmărire.”

Biserica Ortodoxă din Moldova invocă teorii legate de 5G și Bill Gates

 

Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) i-a cerut în mod oficial președintelui Igor Dodon să nu permită microciparea locuitorilor prin intermediul unui eventual vaccin împotriva Covid-19.

”Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM) solicită lui Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Ion Chicu să „asigure drepturile omului de a nu i se introduce/implanta orice dispozitiv/cip străin corpului uman, luând în considerație informația prezentată de către oamenii de știință despre pericolul acestora, precum și îngrijorarea întemeiată pe baza Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul și a proorociilor Sfinților Părinți”, scrie Deschide.md.

Astfel de prevederi se regăsesc într-o adresare „privind legalitatea unei eventuale vaccinări obligatorii ca efect al virusului SARS-COVID-19”.

 

BOM: Bill Gates, ”un criminal împotriva umanității”

 

BOM vorbește în documentul oficial trimis autorităților despre ”infractorul internațional Bill Gates”, despre care susține că este ”un criminal împotriva umanității” și ”a provocat prin vaccinuri moartea a 500.000 de copii în India.

„În Parlamentul Italiei a fost formulat de către o deputată în mod oficial cererea de arestare a infractorului internațional Bill Gates, care este acuzat de faptul că este un criminal împotriva umanității, că a provocat prin vaccinuri moartea a 500.000 de copii în India, că susține ideea de genocid pentru reducerea populației planetei”, se arată în documentul care poate fi consultat și pe site-ul Mitropoliei Moldovei.

Sinodul de peste Prut spune că tehnologia 5G, dezvoltată de Bill Gates, permite controlarea oamenilor de la distanță, printr-un vaccin care introduce în corp nanoparticule.

BOM mai afirmă că această tehnologie a dus la apariția coronavirusului ”care a întors pe dos înteaga planetă”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62131164
Aniversarea oficială a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată printr-un ceremonial militar restrâns

Ziua de naştere oficială a reginei Elisabeta a două a Marii Britanii a fost sărbătorită cu tradiţionala paradă.

62131162
O bătrână de 90 de ani din Scoția se antrenează în fiecare zi pentru a cuceri un munte

Are 90 de ani, dar asta nu o împiedică să facă sport în stil mare.

62131144
”Black Lives Matter”, imaginile zilei. Un protestatar de culoare salvează un extremist alb

Un protestatar din mișcarea Black Lives Matter a fost fotografiat în timpul violențelor de la Londra când transporta un rănit dintr-o grupare rivală, în siguranță, în afara protestelor.

Recomandări
Shutterstock 2164709875 2
Eurostat: România, în topul statelor UE cu cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor la pachetele turistice în august 2026

România se numără printre ţările membre UE care au înregistrat, în luna august, cele mai mai mari creşteri ale preţurilor la pachetele turistice, raportat la august 2025, cu un avans de 11,9%, faţă de o medie de peste 3% în UE. 

Autostrada
TollRo intră în funcțiune de la 1 octombrie. Rovinieta se va achita prin noul sistem

CNAIR: Platforma TollRo va fi utilizată de la 1 octombrie 2026/Rovinieta, tichetul de rută şi tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică.

Captura de ecran 2026 09 25 155229
Băiețelul de 4 ani dispărut din Dofteana, județul Bacău, a fost găsit decedat în râul Trotuș

Deznodământ dureros în cazul băiețelului de 4 ani din Dofteana, judetul Bacau, dispărut de-acasă joi la prânz, și căutat apoi de sute de oameni.