Un deputat rus amenință R. Moldova cu "o baie de sânge", după o declarație făcută de Maia Sandu

62163083
Getty

Vladimir Jirinovski, deputat în Duma de Stat şi lider al Partidului Liberal Democrat din Rusia amenință Republica Moldova cu o "baie de sânge", în cazul în care Chișinăul va încerca să pună în aplicare retragerea trupelor ruse din Transnistria.

În această situaie, contingentul rusesc nu va fi retras, ci se va dubla sau chiar tripla, a mai spus el, potrivit Agerpres, care citează Deschide.md.

Atacul lui Jirinovski, cunoscut pentru limbajul său puţin diplomatic, survine după ce Kremlinul şi Ministerul rus de Externe au reacţionat în mod dur la o declaraţie făcută la sfârşitul lunii noiembrie de preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, care reiterase de fapt poziţia dintotdeauna a Chişinăului, înainte de venirea a preşedintelui socialist prorus Igor Dodon la putere în 2016, privind retragerea trupelor ruse din Transnistria şi evacuarea muniţiilor ruseşti de la Cobasna, conform mass-media de peste Prut.

"Dacă va exista o încercare privind retragerea 'contingentului nostru de menţinere a păcii', noi îl vom dubla sau chiar tripla. Pe seama cui? Aproape toată lumea are acolo paşapoarte ruseşti. Există 250.000 de cetăţeni ruşi (în Transnistria). Conform Constituţiei, noi ar trebui să-i protejăm, dar ei nu ne-o cer. Pentru că au destule arme acolo", a declarat Jirinovski în cadrul unei emisiuni de dezbateri pe teme politice de la Rossia-1 în data de 4 decembrie.

În acest sens, politicianul rus a declarat că în depozitele de la Cobasna sunt muniţii suficiente pentru "un întreg al Treilea Război Mondial în Europa". Potrivit acestuia, lichidarea unei astfel de cantităţi de arme este imposibilă, deoarece unda de şoc "va zgudui întreaga Europă".

Citește și
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

"Noi eram gata de un potenţial război, iar la Cobasna era depozitul nostru principal. Acum această muniţie nu poate fi lichidată şi nici măcar mutată, pentru că în caz de explozie, Europa ar putea fi zguduită de o undă de şoc", a insistat el, adăugând că evacuarea muniţiilor este destul de periculoasă întrucât acestea ar putea exploda pe drum, în plus nimeni nu doreşte să plătească pentru lichidarea armamentului. "Depozitul va rămâne acolo pentru destinaţia sa de bază", a spus el.

"Noi nu trebuie doar să spunem, ci şi să avertizăm - nu numai că nu ne vom retrage, dar în orice moment vom creşte contingentul forţelor de menţinere a păcii. Dacă fie şi doar un singur soldat (rus) va fi ucis, vă veţi scălda într-o baie de sânge, nu veţi avea timp nici măcar să ajungeţi pe aeroportul din Chişinău, vă vom ajunge pe toţi", a mai ameninţat Jirinovski.

În perioada sovietică, depozitul de la Cobasna era cunoscut ca depozitul nr. 1411 de muniţii de artilerie, reprezentând arsenalul strategic al Districtului militar Sud-Vest al URSS. Dar cea mai mare parte a muniţiilor a fost stocată aici după retragerea trupelor sovietice din fosta Republică Democrată Germană (RDG), Cehoslovacia şi alte ţări din fostul Pact de la Varşovia. Conform cifrelor oficiale, aici ar fi stocate în prezent peste 20.000 de tone de arme şi muniţii.

Într-o reacţie la declaraţia ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care a calificat la 30 noiembrie drept "iresponsabil" apelul său privind retragerea trupelor din cadrul Grupului Operativ (GOTR) din Transnistria şi a muniţiilor din stânga Nistrului, Maia Sandu a amintit că ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a promis în vara anului 2019 că Rusia va evacua cele peste 20.000 de tone de muniţii din depozitele de la Cobasna.

În apelul său, Maia Sandu se referea la retragerea GOTR - creat pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a sovietice în Transnistria -, pronunţându-se pentru transformarea misiunii de pace ruseşti din stânga Nistrului în una civilă, sub mandat OSCE.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Autorităţile din Iran au neutralizat circa 40.000 de terminale de internet ale Starlink, compania deţinută de miliardarul american Elon Musk. 

Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro
Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro

Cuba va intra în „stare de război” în încercarea de a face față amenințărilor lui Donald Trump de la intervenția SUA în Venezuela.

Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare”  pe insulă
Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare” pe insulă

Prim-ministrul Groenlandei a declarat că populația insulei trebuie să înceapă să se pregătească pentru o posibilă invazie militară, chiar dacă acest scenariu rămâne improbabil, întrucât președintele Donald Trump își continuă amenințările.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.