Cutremur cu magnitudinea 5,3 aproape de Atena. A fost resimțit puternic în capitala Greciei

62573333

Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 s-a produs în largul insulei grecești Evia, în noaptea de luni spre marți. Seismul a fost resimțit puternic la Atena, a anunțat Institutul de Geodinamică al Observatorului Național din Atena, transmite marți AFP.  

Epicentul cutremurului, care a avut loc la ora locală 00:30 (21:30 GMT), a fost localizat pe mare, la 45 km nord-est de capitala Greciei și la patru kilometri în largul stațiunii de coastă Nea Styra, în sud-vestul insulei Evia, a doua ca mărime din Grecia, potrivit aceleiași surse.

Până în prezent, nu au fost raportate victime sau pagube, potrivit presei grecești.

Atena și zona sa metropolitană au o populație de aproximativ trei milioane de locuitori.

Pe canalul public de televiziune ERT, primarul orașului Marathon, Stergios Tsirkas, aflat în apropierea epicentrului, a dat asigurări: 'Cutremurul a fost foarte intens' și a adăugat că 'până în prezent nu au fost raportate pagube'.

În luna mai, un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a avut loc în largul coastei insulei grecești Creta și a fost resimțit până în Egipt și în capitala Greciei.

Regiunea insulei Santorini din Marea Egee, o destinație turistică populară în Grecia, a înregistrat o activitate seismică excepțională în ianuarie și februarie, cu mii de trepidații care au forțat câteva mii de locuitori să-și părăsească locuințele.

Situată pe mai multe falii geologice din sud-estul Mediteranei, Grecia este afectată în mod regulat de cutremure.

Ultimul cutremur mortal din arhipelag a avut loc în octombrie 2020 pe insula Samos, în Marea Egee, între Grecia și Turcia. Cu magnitudinea de 7,0, a ucis două persoane pe Samos și peste 100 în orașul portuar turcesc Izmir.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62573337
Răzbunarea Ucrainei după atacul rușilor asupra guvernului de la Kiev. Cel mai puternic aliat al Moscovei, vizat de sancțiuni

La două zile după ce Rusia a atacat cu rachete balistice mai multe orașe ucrainene, Kievul a răspuns cu un atac masiv asupra unor centre de comandă ale armatei ruse, în Donețk.

62339698
Coreea de Nord testează un nou motor de rachetă cu combustibil solid, „o provocare semnificativă pentru sistemele de apărare”

Coreea de Nord a efectuat luni, 8 septembrie 2025, un test crucial al unui nou motor de rachetă cu combustibil solid destinat rachetelor balistice intercontinentale (ICBM), a informat agenția de presă de stat KCNA, citată de dpa.

62521710
SUA se retrag din lupta internațională împotriva dezinformării. Nu mai colaborează cu Europa, inclusiv cu România

Statele Unite au anunțat că renunță la colaborarea cu țările europene, inclusiv România, în eforturile comune de combatere a dezinformării propagate de state precum Rusia, China și Iran. Decizia se resfrânge mai ales asupra rețelelor sociale.

Recomandări
Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Drona braila
Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din Buzău. „Noi auzim mereu bubuituri şi zgomote de avioane”

Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din județul Buzău. Ministerul Apărării Naționale a trimis un punct de vedere în acest caz.

Csat iunie 2026 presidency
Nicușor Dan a convocat ședința CSAT, din cauza „incidentelor de la Marea Neagră”. România evaluează „capacitatea de reacție”

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSA), care va avea loc joi, 22 octombrie 2026, ora 18:00, la Palatul Cotroceni.