Un cuplu și-a ucis copilul pentru că se temea ca plânsul lui să nu „atragă” poliția. Ce au găsit autoritățile într-un sertar

62309197

Un cuplu din Iowa,SUA, a fost acuzat de crimă după ce și-au ucis fiica, despre care poliția spune că a fost înecată în cadă.

Procurorii sunt de părere că Brandon Thoma în vârstă de 31 de ani și Taylor Blaha, de 24, și-au înecat fiica în cadă pentru că le era team că plânsul ei ar putea „atrage” poliția, potrivit Metro.co.uk.

Blaha a aflat că este însărcinată în aprilie și a născut pe 16 noiembrie în apartamentul ei din Fort Dodge.

Pentru a-și ușura durerea în timpul nașterii, Thoma a luat metamfetamină.

Cuplul plănuia să lase copilul în grija surorii femeii, dar se temeau că veciinii vor chema poliția dacă aud copilul plângând,

Cei doi aveau deja un băiețel în vârstă de 2 ani și erau îngrijorați de faptul că ar putea pierde custodia, dacă poliția descoperă droguri în sistemul copilei.

În schimb, cuplul a decis să țină capul copilului sub apă.

După ce au percheziționat apartamentul celor doi, poliția a decscoperit ceea ce părea a fi un cordon ombilical sau o placentă, ascunsă într-un sertar.

Totuși, corpul copilului nu a fost descoperit încă.

Thoma a recunoscut că și-a lăsat fetița nou-născută într-un rucsac.

O percheziție a telefoanelor celor doi a mai arătat că aceștia căutaseră metode de a induce un avort spontan cu câteva zile înainte ca Blaha să nască.

Înregistrările statului arată că Thoma are o foaie lungă de rap. El a fost acuzat de numeroase contravenții, în principal pentru furt și fals.

Cuplul va avea audieri cu audieri preliminare pe 15 decembrie. Ambii au fost reținuți, iar cauțiunea a fost stabilită la un milion de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62308610
Coaliţia guvernamentală de la Viena este în criză din cauza veto-ului faţă de aderarea României la Schengen
În urmă cu patru zile, încă se făceau eforturi pentru a trece cu vederea diviziunile profunde din cadrul coaliţiei. Acest lucru s-a terminat acum.
62294798
Ungaria rămâne pedepsită în continuare. Comisia Europeană nu dă undă verde miliardelor de euro, din cauza corupției
Ungaria nu a pus în aplicare suficiente reforme pentru a îmbunătăţi garanţiile anticorupţie. Astfel, Comisia Europeană, recomandă ca miliardele de euro ce i-ar reveni Ungariei din fondurile europene să rămână blocate.  
62306552
Stoltenberg: Mă tem că războiul din Ucraina va scăpa de sub control și se va transforma într-un război între Rusia și NATO
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg se teme de un război major între Rusia și NATO.