Un chirurg din SUA s-a prezentat la o audiere online într-un proces în timp ce opera un pacient

×
Publicitate

Un chirurg plastician din California are de dat explicaţii atât în faţa şefilor, cât şi a unui judecător. Bărbatul a apărut la o audiere online în timp ce opera un pacient.

 

Deşi lui nu i s-a părut o situaţie neobişnuită, magistratul a spus că va stabili o altă dată pentru proces.

Anchetat pentru o infracţiune în trafic, medicul s-a prezentat la audierea sa pe aplicaţia Zoom. Era îmbrăcat în halat în timp ce opera, iar aparatele medicale puteau fi auzite pe fundal.

"- Dacă nu mă înşel, văd că inculpatul se află în sala de operaţii acum şi pare să se angajeze activ în furnizarea de servicii unui pacient. Aşa este, domnule Green?
- Da, domnule.
- Sau ar trebui să mă adresez cu "domnule doctor Green"?
- E ok.
- Nu mă simt liniştit în ceea ce priveşte bunăstarea acelui pacient dacă dvs. sunteți în timpul unei operaţii când ar trebui să fiţi disponibil pentru un proces, mai ales că sunt şi poliţiştii prezenţi aici.
- Am un alt chirurg cu mine și operăm împreună.
- Nu accept aşa ceva. Nu cred că momentul este unul potrivit. Voi reveni cu o dată diferită
".

Consiliul centrului medical a spus că va analiza incidentul, adăugând că "se așteaptă ca doctorii să respecte standardele de îngrijire atunci când își tratează pacienții".

Aceasta nu este prima videoconferinţă cu peripeţii din timpul unui proces, care devine virală. La începutul acestei luni, un avocat a apărut la o audiere online, în fața judecătorului, pe post de pisicuță.

"- Domnule Ponton, cred că aveţi pornit un filtru din setările apelului video. Şi cred că ar trebui să...
- Încerc... mă auziţi, domnule judecător?
- Vă aud, dar cred că este un filtru în...
- Da, aşa este dar nu ştiu cum să îl dezactivez. Am rugat-o pe asistenta mea să mă ajute şi asta face, dar...
- În orice caz, eu sunt pregătit să continui şedinţa. Sunt prezent aici, dar nu sunt o pisică.
- Văd asta!
".

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62174006
Donald Trump nu exclude posibilitatea de a candida la prezidențiale în 2024

Donald Trump nu exclude posibilitatea de a candida în 2024.

62176708
Americanii vor folosi și vaccinul Johnson & Johnson. Care sunt marile sale avantaje

Statele Unite au autorizat un al treilea ser anti-Covid pe teritoriul lor. Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză și poate fi ținut într-un frigider obișnuit, nu în congelatoare.

62175273
SUA anunță măsuri în cazul Arabiei Saudite după desecretizarea raportului privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

Joe Biden avertizează că SUA urmează să facă luni un anunţ cu privire la raportul serviciilor americane de spionaj în care prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS, este acuzat de aprobarea asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.