Un bărbat și-a riscat viața pentru a-și salva pisica din incendiile din Grecia. VIDEO

61976358
youtube.com

Un bărbat din Grecia și-a riscat viața pentru a-și salva pisica din incendiile de vegetație.

Bărbatul a înregistrat “operațiunea de salvare”, iar în imagini se poate observa cum se îndreaptă fără nicio teamă spre flăcări chemându-și pisica paralizată de teamă.

Din cauza vântului puternic, ușa de la intrare s-a închis, bărbatul rămânând afară, înconjurat de flăcări. În cele din urmă, bărbatul reușește să ajungă la garaj și să se salveze, însă a suferit arsuri minore.

Din fericire, și pisica sa a supraviețuit incidentului.
“A filmat întreaga scenă, crezând că va rămâne mărturie după moartea sa, a crezut că acestea vor fi ultimele imagini cu el în viață”, a scris un prieten, pe o rețea de socializare.

Incendiul a izbucnit luni şi s-a propagat rapid la Mati, o localitate aflată la mai puţin de 30 de kilometri est de Atena, zonă foarte populară printre turiștii locali, între care și pensionari.

Incendiul a cauzat moartea a 88 de persoane, conform ultimului bilanț al autorităților, și rănirea a cel puțin 187. 60 de persoane se află încă în spital, 11 dintre ele fiind la terapie intensivă, în timp ce alte câteva zeci sunt date dispărute.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61976356
Semnificația din spatele pelerinelor roșii și bonetelor albe purtate de protestatarele din întreaga lume

Manifestațiile din întreaga lume pentru drepturile femeilor împrumută un simbol dintr-un serial de mare succes - „Povestea Slujitoarei".

61976355
Proteste uriaşe în Rusia. De ce au îndrăznit oamenii să iasă în stradă

12 mii de oameni la Moscova și alte câteva mii în diferite orașe ale Rusiei au luat parte la proteste, nemulțumiți de planurile guvernului de a crește vârsta de pensionare.

61976346
6 morţi, printre care 3 copii, după ce o barcă cu migranţi s-a scufundat lângă Lesbos

Tragedie în Marea Egee, duminică noapte.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.