Un bărbat din Marea Britanie a aflat că i-a fost vândută casa fără știrea lui. Când a ajuns la locuință a avut o surpriză

62527046
BBC

Un reverend din Marea Britanie, al cărui domiciliu a fost vândut fără ca el să știe, a reușit să își recupereze casa după aproape patru ani, după ce instanța a ordonat evacuarea unei familii care locuia acolo.

Reverendul Mike Hall s-a întors la locuința sa din Luton în 2021, după ce fusese plecat în Țara Galilor, și a descoperit că cineva, folosindu-se de identitatea sa, vânduse casa pentru suma de 131.000 de lire sterline, scrie BBC.

Deși Registrul Funciar i-a readus ulterior numele pe titlul de proprietate, în 2023, când s-a întors din nou, a găsit o familie locuind acolo.

Decizia instanței: casa trebuie să fie returnată bărbatului

Luni, 10 martie, la Tribunalul Județenesc din Luton, judecătoarea Elaine Vignoli i-a acordat lui Mike Hall dreptul deplin asupra proprietății, stabilind că trebuie să o recupereze în termen de 14 zile.

După aflarea deciziei, Mike Hall a declarat că se simte „destul de furios din cauza modului în care s-au desfășurat lucrurile” și „destul de trist” atât pentru el, cât și pentru familia care locuia acolo.

În 2021, în timp ce lucra în nordul Țării Galilor, Hall a fost anunțat de vecini că cineva se afla în casa lui și că luminile erau aprinse.

A condus imediat înapoi la Luton și a găsit un nou proprietar efectuând lucrări de renovare.

„Am încercat să deschid ușa cu cheia mea, dar nu se potrivea, iar un bărbat mi-a deschis ușa. Șocul a fost imens când am văzut casa complet goală, fără mobilier, totul fusese scos din ea", a povestit el.

Cum a fost comisă frauda

Programul „You and Yours” de la BBC Radio 4 a obținut documente care arătau modul în care a fost comisă frauda:

  • Un permis de conducere fals a fost folosit pentru a-l imita pe reverendul Hall.
  • Un cont bancar a fost deschis pe numele său pentru a primi banii din vânzarea casei.
  • Au existat înregistrări telefonice cu un bărbat care pretindea că este Mike Hall și dădea instrucțiuni avocaților pentru vânzarea casei.

După ce și-a recuperat proprietatea, un reporter BBC a vizitat casa și a vorbit cu un bărbat și o femeie care locuiau acolo împreună cu un copil mic. Aceștia aveau un contract de închiriere fals.

Hall s-a adresat din nou justiției pentru a reintra în posesia locuinței. La procedurile judiciare au mai participat o femeie, care a urmărit totul cu ajutorul unui translator de limba română, și un copil.

Avocatul lui Hall, Lewis Colbourne, a spus că „două părți nevinovate au fost în instanță”.

Poliția informase ocupanții cu 18 luni în urmă că nu trebuie să mai plătească chirie, întrucât banii nu ajungeau la Mike Hall. Ancheta privind frauda rămâne în desfășurare.

Hotărârea finală: evacuare și despăgubiri

Instanța a fost informată că ocupanții nu s-au opus cererii de evacuare, iar judecătoarea a decis că Mike Hall trebuie să intre în posesia casei sale și că „persoane necunoscute” trebuie să îi plătească cheltuielile de judecată.

„Sunt trist că femeia trebuie să-și găsească acum o locuință nouă”, a spus Hall.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62512713
Hackeri pro-ruşi plătesc sabotori cu criptomonede pentru a răspândi propagandă anti-NATO la Bruxelles

Un grup de hackeri pro-ruşi recrutează sabotori în Belgia pe care îi plăteşte cu criptomonede în schimbul distribuirii de propagandă anti-NATO la Bruxelles, potrivit unei investigaţii jurnalistice a postului public belgian VRT.

62514675
Secretarul de stat american Marco Rubio spune că SUA au discutat despre concesii teritoriale cu Ucraina

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat pe 12 martie că oficialii americani și ucraineni au discutat „cum ar arăta procesul de negociere” și „au vorbit despre concesii teritoriale” în timpul discuțiilor de la Jeddah, Arabia Saudită.

62526731
Accident naval în Marea Nordului. Comandantul rus al cargoului care a lovit un petrolier a fost arestat de autorităţi

Comandantul unei nave port-container care a intrat în coliziune luni în Marea Nordului cu un petrolier american este cetăţean rus şi a fost arestat de autorităţile britanice, fiind suspectat de omucidere prin neglijenţă.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.