Un bărbat a supraviețuit unui naufragiu în Marea Caraibelor, după ce a mâncat doar ketchup timp de 24 de zile

62318058
Profimedia

Un naufragiat în Marea Caraibelor a supravieţuit timp de 24 de zile hrănindu-se doar cu ketchup înainte de a fi salvat din apele columbiene, a anunţat autoritatea navală a acestei ţări.

"Nu aveam nimic de mâncare, doar o sticlă de ketchup, usturoi pudră şi nişte Maggi (cuburi de bulion). Am amestecat totul cu apă pentru a supravieţui timp de circa 24 de zile", a povestit Elvis Francois, un locuitor din Dominica în vârstă de 47 de ani, într-o înregistrare difuzată de marina columbiană.

Supravieţuitorul scrisese cuvântul "help" ("ajutor") pe coca velierului său, pe care a fost găsit, la circa 220 de kilometri nord-vest de Puerto Bolivar, în departamentul nordic La Guajira.

"Pe 15 ianuarie, am văzut trecând un avion. Aveam o oglindă şi am început să trimit semnale cu reflexia soarelui, iar când l-am văzut trecând de două ori, am înţeles că mă văzuseră", a explicat el.

Marina columbiană i-a sărit rapid în ajutor cu sprijinul unei nave comerciale, informează AFP, citată de Agerpres.

În luna decembrie, în timp ce bărbatul repara un velier în faţa unui port din Saint Martin, o insulă din nord-estul Caraibelor, a fost "măturat în larg" din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, potrivit unui comunicat al marinei.

"Neavând cunoştinţe de navigaţie, era pierdut şi dezorientat pe mare, iar eforturile sale de a manevra nava şi echipamentele aflate la bord au fost inutile", a adăugat aceeaşi sursă.

În mai multe rânduri bărbatul a încercat să dea telefoane, dar fără succes, din cauza lipsei unei reţele.

"Nu puteam face altceva decât să stau şi să aştept (...) 24 de zile departe de uscat, fără să vorbesc cu nimeni, fără să ştiu ce să fac sau unde mă aflu. A fost greu, în unele momente mi-am pierdut speranţa, m-am gândit la familia mea", a povestit el.

El a fost predat autorităţilor de imigrare pentru a fi aranjată întoarcerea sa în Dominica.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62318045
Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, amenință din nou: ”Înfrângerea Rusiei poate declanșa un război nuclear”

Fostul președinte rus Medvedev a declarat joi că "înfrângerea unei puteri nucleare într-un război convențional poate declanșa un război nuclear", referindu-se la campania militară a Rusiei în Ucraina.  

62315122
Iranul se folosește de cartea prințului Harry pentru a-și apăra decizia de a executa un cetățean britanic-iranian

Iranul a răspuns criticilor Marii Britanii privind execuția lui Alireza Akbari, acuzat de spionaj pentru serviciile secrete britanice. Autoritățile se folosesc de declarațiile controversate ale prințului Harry pentru a explica decizia execuției.  

62317552
Ascunzătoarea secretă a liderului mafiot Matteo Messina Denaro. Poliția italiană a descoperit un buncăr cu nestemate

Poliția italiană a găsit un posibil buncăr secret al liderului mafiot Matteo Messina Denaro, arestat recent după 30 de ani de căutări.

 

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.