Un bărbat a murit otrăvit, iar alți șapte au ajuns la spital, după ce au băut într-un restaurant din Germania

62242210
Getty

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a murit otrăvit, după ce a mers la un restaurant din oraşul Weiden, în regiunea bavareză Palatinatul Superior, în sudul Germaniei, informează DPA, citată de Agerpres.

Alte şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, unele din ele fiind în stare gravă, a anunţat duminică poliţia.

Conform informaţiilor iniţiale, oaspeţii au consumat o sticlă de băutură şi, la scurt timp, au început să prezinte simptome de intoxicaţie.

Clienţii restaurantului au fost transportaţi la spital, iar bărbatul de 52 de ani din districtul Schwandorf a murit duminică noaptea. Potrivit poliţiei, ceilalţi nu sunt în pericol de moarte.

Poliţia nu a dorit să spună despre ce băutură este vorba. Departamentul de urmărire penală a preluat ancheta şi a fost constituită o comisie specială.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru postul public Bayerischer Rundfunk (BR) că există o suspiciune de omucidere din neglijenţă. Cu toate acestea, nicio persoană nu este în prezent considerată suspectă, conform postului BR.

Restaurantul este situat în centrul oraşului Weiden. În momentul sosirii poliţiei şi echipelor de salvare, unii dintre invitaţi, care aveau vârste între 33 şi 52 de ani, se aflau întinşi pe podea.

Poliţia caută martori pentru a relata ce s-a întâmplat.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62242171
Proteste anti-restricții în Canada și în Europa. Mii de oameni au ieșit pe străzi: Trăim acum într-un stat poliţienesc
Protestele anti-restricții din Canada au avut ecouri și în Europa. Timp de două zile, manifestații similare au fost organizate în Franța și Olanda.
62242151
Câțiva chinezi înoată într-un lac din Beijing în fiecare zi, deși uneori apa e aproape înghețată
Locuitorii din Beijing sunt cu ochii nu doar pe atleții de la Jocurile Olimpice de iarnă, găzduite în aceste zile în capitala Chinei.
62242149
Probele ADN ale unor animale aflate într-o grădină zoologică din Marea Britanie sunt înghețate. Care este motivul
O grădină zoologică din orașul britanic Devon se folosește de tehnologie pentru a salva specii amenințate de dispariție.