Un bărbat a dezvăluit pe patul de moarte că este unul dintre cei mai căutați criminali. Cum s-a ascuns timp de zeci de ani

62429038

Un test ADN a confirmat faptul că un bărbat, care susținea că este unul dintre cei mai căutați criminali din Japonia, spune adevărul.

Satoshi Kirishima a făcut confesiunea în ianuarie, spunând poliției că vrea să moară „cu numele real”, scrie BBC.

Oficialii au confirmat acum că bărbatul de 70 de ani chiar era Kirishima, membrul unui grup militant care se afla în spatele mai multor bombardamente din anii '70.

Nu se știe cum acesta a reușit să rămână în libertate atât de mult timp și să nu fie recunoscut, mai ales că în toată țara erau afișe cu fața sa.

Kirishima este suspectat că a ajuntat la plantarea și detonarea unei bombe făcute manual care a distrus o parte dintr-o clădire din districtul Ginza, pe 18 aprilie 1975, fără a exista, însă, victime.

La acel moment, el făcea parte dintr-o organizație radicală, de stânga, despre care se crede că a fost în spatele mai multor bombardamente asupra unor companii din Tokyo, în anii '70, una dintre acestea fiind clădirea Mitsubishi Heavy Industries. Acolo a murit o persoană, iar peste 160 au fost rănite.

Kirishima ar fi fost implicat în alte patru atacuri. Alți doi membri ai grupării au fost condamnați la moarte. Se crede că acesta a fost singurul membru care nu a fost prins de poliție, cu toate că pe străzile din Japonia au existat postere cu fața sa timp de zeci de ani.

Cu toate acestea, vecinii bărbatului au fost surprinși să afle adevărata identitate a sa, unul dintre ei spunând chiar că părea o persoană calmă și serioasă.

Kirishima, care se prezenta drept Hiroshi Uchida, ar fi trăit în Fujisawa timp de aproape 40 de ani. El a spus polițiștilor că a lucrat cu ziua înainte să se angajeze într-o companie de construcții. Bărbatul primea banii cash și nu deținea un telefon, permis de conducere sau asigurare de sănătate. El a fost diagnosticat cu cancer în stadiul terminal și a fost dus la spital pentru a primi tratament. Acela a fost momentul în care și-a dezvăluit adevărata identitate, iar angajații spitalului au alertat poliția. În urma unui test ADN, autoritățile au confirmat cele spuse de bărbat.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62429037
Rusia se laudă că a ucis de 10 ori mai mulți oameni decât spune Ucraina. ”Îndeplinim sarcini stabilite de comandantul suprem”
Rusia a ucis peste 444.000 de militari ucraineni de la începutul ”operațiunii speciale”, a declarat ministrul Apărării Serghei Șoigu, ca replică la cifrele anunțate de Volodimir Zelenski, potrivit căruia 31.000 de soldați ucraineni au murit în război.  
62427778
Zelenski, în Arabia Saudită pentru a discuta despre o mediere în schimburi de prizonieri cu Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă marţi că se află în Arabia Saudită pentru a discuta despre o mediere a monarhiei petroliere în schimburi de prizonieri cu Moscova în Războiul din Ucraina, relatează AFP.  
62352158
„Revoluționar". Parlamentul UE a votat introducerea pedepselor de până la 10 ani de închisoare pentru infracțiuni de mediu
Țările din Uniunea Europeană vor avea la dispoziție doi ani pentru a transpune în legislația națională o directivă actualizată, care vizează infracțiuni „comparabile cu ecocidul".