Un american a jefuit o bancă, după care a aruncat banii în aer strigând ”Crăciun fericit”

×
Publicitate

Un american cu barbă albă a fost reţinut după ce a jefuit o bancă din Colorado şi a aruncat banii furaţi în aer, strigând trecătorilor "Crăciun fericit!".

 

David Wayne Oliver, în vârstă de 65 de ani, a fost arestat la o cafenea Starbucks din apropiere Academy Bank din Colorado, pe care a jefuit-o luni după-amiază, transmite Reuters citând informaţiile furnizate de poliţie şi mass-media, potrivit Agerpres.

Poliţia a informat că suspectul a "ameninţat că va folosi arma" şi a părăsit banca cu teancuri de bancnote a căror sumă totală nu a fost dezvăluită.

Un purtător de cuvânt al poliţiei nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii, dar postul de televiziune din Colorado Springs, KKTV a informat că, potrivit martorului ocular Dion Pascale, David Wayne Oliver a ieşit din bancă şi a aruncat banii "peste tot".

"A început să arunce bani dintr-o pungă" strigând "Crăciun fericit!", a declarat Pascale pentru postul de televiziune local.

Martorul a spus că trecătorii au ridicat o parte din bani şi i-au returnat băncii, în timp ce Oliver s-a îndreptat spre Starbucks, unde a luat loc, aparent în aşteptarea sosirii poliţiştilor care să îl aresteze.

Denver Post a citat informaţii din partea poliţiei, conform cărora "mii de dolari" nu au fost încă recuperaţi, adăugând că nu există indicii conform cărora Oliver a folosit o armă în timpul jafului. Suspectul se află în prezent într-o închisoare din El Paso şi
urmează să apară joi în faţa judecătorului.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Proteste în Hong Kong. Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii

Poliţia din Hong Kong a folosit grenade cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanţii din Hong Kong care denunţă limitarea libertăţilor civile şi amestecul Beijingului în afacerile interne ale fostei colonii britanice.

Tânăr din Suedia, capturat chiar înainte să comită un masacru. „Mereu am vrut să ucid”

Un suedez în vârstă de 21 de ani va fi judecat pentru plănuirea unui atentat împotriva fostului său liceu, atac ce ar fi urmat să aibă loc în ziua în care s-au împlinit 20 de ani de la masacrul de la Columbine, statul american Colorado.

Povestea românului care este și medic și preot în Franța. A creat o întreagă comunitate

Plecați de acasă cu ochii în lacrimi și cu copiii în brațe, sute de mii de români și-au făcut un rost prin Europa și treptat, au devenit remarcabili în comunitățile lor.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.