Un alpinist a supravieţuit 4 zile pe un munte acoperit de zăpadă şi gheaţă

61977387
Twitter

Salvare spectaculoasă în Noua Zeelandă, unde un alpinist care trebuia să se întoarcă luni dintr-o expediţie a fost recuperat abia după 4 zile petrecute în condiţii extreme.

Un alpinist australian a fost salvat după ce a rămas blocat timp de patru nopţi pe muntele acoperit de zăpadă Aspiring de pe Insula de Sud din Noua Zeelandă, potrivit DPA.

Terry Harch a fost adus vineri la spitalul din Dunedin cu ''degerături uşoare'', după intervenţia unui elicopter care l-a ''extras'' de pe munte, a precizat într-o declaraţie centrul pentru coordonarea operaţiunilor de salvare din Noua Zeelandă.

Alpinist experimentat, Harch, în vârstă de 29 de ani, a pornit vinerea trecută într-o expediţie pe muntele cu altitudinea de 3.033 metri şi era aşteptat să se întoarcă luni. Un prieten a alertat forţele de ordine, iar Harch a lansat un semnal de salvare luni în jurul prânzului.

Echipele de intervenţie au reuşit să-l localizeze pe bărbatul care ''le făcea cu mâna'' joi după-amiază. Alpinistul a petrecut şapte zile singur pe munte în condiţii de îngheţ, confruntându-se cu rafale de vânt de 60 de kilometri pe oră şi căderi masive de zăpadă.

Deoarece condiţiile meteo dificile au împiedicat salvarea imediată, o echipă a rămas alături de alpinist, punând la dispoziţie haine călduroase, corturi, alimente şi echipament pentru a menţine grupul la căldură, departe de umezeală, în timpul celei din urmă nopţi petrecute pe munte.

''Alpinistul s-a adăpostit ultimele două nopţi la trecătoare şi a luat cu siguranţă deciziile potrivite care l-au ajutat să supravieţuiască vremii dificile, ninsorii şi rafalelor de vânt'', a spus Geoff Lunt, membru al echipei de salvare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61977332
Mama lui bin Laden rupe tăcerea după 17 ani: „Fiul meu a fost spălat pe creier”
La aproape 17 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie care au îndoliat mapamondul, mama lui Osama bin Laden a decis să vorbească, pentru prima dată, despre fiul său, liderul rețelei Al-Qaida.
61942231
Noul iPhone X a ajutat Apple să atingă o valoare de piață astronomică
Apple a devenit prima companie privată din lume a cărei valoare de piaţă ajunge la ... 1000 de miliarde de dolari.
61977312
Spioană rusă infiltrată în serviciile secrete americane. A fost găsită după ani de zile
O spioană rusă a lucrat nedetectată la ambasada SUA de la Moscova timp de mai bine de 10 ani