Umilit de ruși, Trump își arată colții și trimite arme Ucrainei. „Barosul” pregătit pentru aliații „derbedeului” Putin

×
Publicitate

În timp ce emisarul său special, Keith Kellogg, discută la Kiev cu președintele Zelenski, liderul american tocmai a anunțat un nou plan de furnizare de arme Ucrainei, care vor fi plătite de aliații europeni din NATO.  

Pachetul ar urma să includă nu doar sisteme antiaeriene, ci și arme ofensive, printre care rachete cu rază lungă de acțiune, care ar putea atinge ținte aflate adânc în interiorul Rusiei.

Donald Trump: ”Sunt foarte dezamăgit de președintele Putin. Eu am crezut că vorbește serios, dar el face tot soiul de declarații drăguțe, după care, seara, bombardează pe toată lumea. Nu-mi place treaba asta”.

Scos din sărite și umilit de liderul rus, Donald Trump a luat decizii semnificative.

Donald Trump: Noi (americanii) facem cele mai bune echipamente militare, cele mai bune rachete și tot restul. Și azi ne-am înțeles să le trimitem arme ucrainenilor, pentru care va plăti NATO.

Mark Rutte: Chiar e mare lucru. M-ați sunat joi să-mi spuneți că ați luat decizia să ajutați Ucraina să se poată apăra de Rusia, dar vreți ca europenii să plătească pentru asta, ceea ce este absolut logic”.

„Putin va fi nevoit să dea socoteală propriului popor”

Furnizarea de armament ofensiv ar reprezenta o răzgândire la 180 de grade pentru Trump, care a insistat mereu că va livra doar arme defensive pentru a evita escaladarea conflictului și a da o șansă negocierilor cu Putin. Ba mai mult, în repetate rânduri, Trump l-a certat public pe Volodimir Zelenski când cerea sisteme de apărare.

Aliații europeni din NATO nu doar că vor plăti armele, ci se vor ocupa și de livrarea și distribuirea acestora. Acest mecanism a fost propus luna trecută, la summitul NATO de la Haga de către președintele ucrainean.

David Gioe, fost analist CIA: ”Odată ce ucrainenii vor avea capacitatea de a muta războiul în Rusia într-un fel real și sustenabil, Putin va fi nevoit să dea socoteală propriului popor”.

Lindsey Graham, senator republican: ”Una dintre cele mai mari greșeli ale lui Putin a fost să-l ducă cu vorba pe Trump. Mă aștept să vedem în zilele următoare livrări record de armament care să ajute Ucraina să se apere”.

„Putin este un derbedeu și un asasin”

La rândul lor, inițiatorii proiectului bipartizan de sancțiuni împotriva Rusiei spun că au prevăzut taxe vamale usturătoare, de 500%,pentru țările care cumpără petrol rusesc.

Donald Trump: „E un război oribil și trebuie să fie oprit. Dacă în 50 de zile nu ne înțelegem să facem pace, vom impune tarife secundare, dar sper că nu vom ajunge în acel punct, deși eu am auzit doar vorbe-n vânt (de la Putin). Doar vorbesc și rachetele lovesc Kievul și ucid 60 de oameni”.

Lindsey Graham, senator republican: „Legea îi va da președintelui Trump unelte de coerciție pe care azi nu le are, un „baros” pe care să îl folosească împotriva unor țări precum China, India sau Brazilia. India cumpără petrol ieftin de la Rusia și îl revinde. Este un lucru josnic”.

Richard Blumenthal: „Cea mai importantă este unitatea noastră. Republicani și democrați sunt uniți în acest proiect, laolaltă cu liderii europeni, în pofida divergențelor de opinie inerente. Vrem să ne folosim de această unitate și pentru a confisca active rusești. Această abordare multifațetată este singura cale de a-l aduce pe Putin la masa negocierilor, pentru că este un derbedeu și un asasin care înțelege doar limbajul forței”.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Parada de Ziua Franței, în format de luptă. Macron: „Ca să fii liber în această lume, trebuie să fii temut”

În faţa unei "lumi tot mai brutale, din cauza amenințării ruse”, tradiţionala paradă de 14 iulie i-a pus în prim-plan pe militarii francezi "gata să plece" în misiuni.  

Un român se află pe lista celor mai periculoși imigranți din SUA. Ilie Bogde, trimis în temuta închisoare Guantanamo Bay

Un român se află printre cei mai răi imigranți ilegali cărora autoritățile americane le-au declarat război deschis.

Trump amenință Rusia cu tarife comerciale de 100% dacă nu acceptă pacea. SUA va livra arme „de top” Ucrainei prin NATO

Președintele SUA Donald Trump a anunțat luni planul de livrare a armelor către Ucraina în timpul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.