Parada de Ziua Franței, în format de luptă. Macron: „Ca să fii liber în această lume, trebuie să fii temut”

×
Publicitate

În faţa unei "lumi tot mai brutale, din cauza amenințării ruse”, tradiţionala paradă de 14 iulie i-a pus în prim-plan pe militarii francezi "gata să plece" în misiuni.  

Chiar în ajunul zilei naționale, președintele Macron a anunțat că Franța își va crește cheltuielile militare cu 6 miliarde și jumătate de euro în următorii doi ani.

Parada de 14 iulie a revenit pe Champs Elysees, după ce anul trecut fusese mutată pe bulevardul Foch, din cauza pregătirilor pentru Jocurile Olimpice.

Defilarea a dat armatei franceze ocazia de a-și pune în valoare "credibilitatea operaţională" şi "solidaritatea strategică" față de partenerii săi.

Nucleul evenimentului a fost alcătuit din unităţi ale Brigăzii 7 blindate, care au defilat nu "în ținută de paradă, ci în bloc operaţional şi în uniformă de luptă la bordul vehiculelor blindate". Totul pentru a transmite mesajul că sunt gata de acțiune.

În acest an, Parisul doreşte să fie capabil, la nevoie, să desfăşoare în 10 zile o brigadă, adică peste 7.000 de oameni cu toată muniţia şi logistica. În 2027, ambiţia este de a face acelaşi lucru pentru o divizie, adică 20.000 de oameni, în 30 de zile.

Emmanuel Macron, președintele Franței: ”Fără niciun dubiu, niciodată din 1945 încoace nu a fost libertatea noastră amenințată într-o asemenea măsură. Pacea pe continentul nostru nu a depins niciodată atât de mult de deciziile pe care le luăm acum”.

Într-un amplu discurs în fața națiunii, susținut în ajunul zilei naționale, Emmanuel Macron a explicat de ce este crucial ca Franța să majoreze drastic investițiile militare, într-o perioadă în care bugetul național este deja sub o presiune uriașă.

”Nu mai beneficiem de dividendele păcii, de care au profitat părinții noștri. S-a terminat”

Emmanuel Macron: ”Ca să fii liber în această lume, trebuie să fii temut. Și, ca să fii temut, trebuie să fii puternic. Puterea Europei e cel mai bun scut pe care-l putem avea. O Europă capabilă să inoveze și să producă este o Europă suverană, care-și va controla propriul destin și își va asuma propria putere”.

Macron a anunțat că, în 2027 - ultimul an al mandatului său - bugetul apărării va ajunge la 64 de miliarde de dolari - dublul cuantumului din 2017, când a ajuns președinte.

Emmanuel Macron: ”Dacă libertatea noastra are un preț, acesta este! Suntem generația care n-a experimentat războiul și dorim ca și copiii noștri să cunoască doar pacea. Dar să fim lucizi! Nu mai beneficiem de "dividendele" păcii, de care au profitat părinții noștri. S-a terminat”.

La parada de luni au participat 7.000 de militari, femei şi bărbaţi, dintre care 5.600 au bătut pasul de defilare, iar 200 au strunit caii Gărzii Republicane. Restul au constituit echipaje pentru 247 de vehicule militare și pentru 65 de avioane, care au oferit spectacolul așteptat în pofida cerului brăzdat de nori sumbri.

Ochii atenți au sesizat două incidente minore. Un cadet a păstrat netulburat cadența deși își rănise serios urechea cu sabia. Iar un cavaler al Gărzii Republicane a căzut cu tot cu cal, chiar în fața tribunei prezidențiale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62560099
Un român se află pe lista celor mai periculoși imigranți din SUA. Ilie Bogde, trimis în temuta închisoare Guantanamo Bay

Un român se află printre cei mai răi imigranți ilegali cărora autoritățile americane le-au declarat război deschis.

62559952
Trump amenință Rusia cu tarife comerciale de 100% dacă nu acceptă pacea. SUA va livra arme „de top” Ucrainei prin NATO

Președintele SUA Donald Trump a anunțat luni planul de livrare a armelor către Ucraina în timpul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

62560038
Zelenski, discuție „productivă” cu emisarul Casei Albe. I-a mulțumit lui Trump pentru sistemele Patriot promise

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o „discuție productivă” cu trimisul Casei Albe, Keith Kellogg, pe tema ajutorului militar și a sancțiunilor contra Rusiei. El i-a mulțumit și lui Donald Trump pentru sprijin, transmite AFP.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Shutterstock oameni pe strada bucuresti centrul vechi
La ce visează românii. Siguranța financiară a familiei și renovarea locuinței, pe primele locuri. De ce amână planurile

Bani, o casă bună, propria afacere sau mai mult timp pentru familie. Sunt planuri pe care mulți dintre noi le au, dar pe care le amână cu anii.  

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.