Ultimul dintre cei patru soldați dispăruți în Lituania a fost găsit mort

62531126
IMAGO

Ultimul dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania a fost de asemenea găsit mort, a anunţat marţi armata americană într-un comunicat.

Ceilalţi trei soldaţi au fost găsiţi morţi luni, după ce salvatorii au recuperat vehiculul lor blindat îngropat într-o mlaştină, la cinci metri adâncime, relatează AFP.

Soldaţii americani participau la un exerciţiu militar pe un teren de antrenament din oraşul Pabrade din estul ţării, în apropiere de graniţa cu Belarus.

„Cel de-al patrulea soldat al armatei americane (...) a fost găsit mort în apropiere de Pabrade, Lituania, în după-amiaza zilei de 1 aprilie”, a declarat serviciul de presă al armatei americane pentru Europa şi Africa, la o zi după descoperirea cadavrelor celor trei însoţitori ai săi.

Identitatea soldatului nu a fost dezvăluită imediat.

În urma anunţului, Ministerul lituanian al Apărării şi-a exprimat „profunda tristeţe”. „Transmitem condoleanţe familiilor celor patru soldaţi care au pierit în acest tragic accident şi le mulţumim tuturor celor care au luat parte la căutări”, potrivit unui mesaj pe X al ministerului.

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis, de asemenea, „cele mai profunde condoleanţe familiilor celor patru soldaţi care au murit” şi a mulţumit salvatorilor. Operaţiunea de recuperare „a fost efectuată cu urgenţă, determinare şi profund respect pentru cei care au murit”, a spus el pe X. „Nu îi vom uita niciodată pe aceşti soldaţi, iar rugăciunile noastre sunt alături de familiile lor”, a adăugat Pete Hegseth.

Lituania, membră a NATO şi a Uniunii Europene, găzduieşte peste 1.000 de soldaţi americani desfăşuraţi prin rotaţie.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62532329
Un râu de lavă incandescentă se apropie de un oraş, după erupția unui vulcan, în Islanda. VIDEO

Lava de un roşu aprins a ţâşnit din nou din sol în Islanda în timpul unei noi erupţii vulcanice care a început marţi dimineaţă în Peninsula Reykjanes, la sud-vest de Reykjavík, lângă oraşul-port pescăresc Grindavík, potrivit DPA.

62532326
Procurorii americani cer pedeapsa cu moartea pentru Luigi Mangione, acuzat de asasinarea directorului UnitedHealthcare

Procurorii americani vor cere pedeapsa cu moartea pentru Luigi Mangione, bărbatul acuzat că l-a împușcat mortal pe directorul general al UnitedHealthcare, Brian Thompson, în decembrie.

 

62532266
Cum vor britanicii să îi găsească pe curierii români fugari. Au fost condamnați după ce au furat colete de 1 mil. de euro

Trei români sunt căutați de autoritățile britanice, după ce au furat colete în valoare de un milion de euro, de la firma de curierat la care lucrau.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.