Ultimele cuvinte pe care Daria Dughina i le-a spus tatălui ei înainte de a fi ucisă: Mă simt ca un războinic, ca un erou

62280868

Aleksandr Dughin, un ideolog ultranaționalist rus și un aliat al președintelui rus Vladimir Putin, a împărtășit ultimele cuvinte ale fiicei sale Daria Dughina în timpul ceremoniei de comemorare a acesteia de marți.

Daria Dughina a fost ucisă, sâmbătă, într-un atentat cu mașină- capcană la periferia Moscovei. Mai devreme în acea zi, ea și tatăl ei participaseră împreună la un festival de muzică și literatură, unde era invitată de onoare.

În cadrul unei ceremonii de adio pentru fiica sa la Moscova, Dughin a declarat că fiica sa i-a spus că se simte "ca un războinic" și un "erou" înainte de a fi ucisă în explozia mașinii, despre care Moscova a afirmat că a fost organizată de Ucraina, potrivit Newsweek.com.

Daria Dughina: „Vreau să fiu de partea forțelor luminii”

"Nu îi era frică", a spus Dugin. "Ultimele cuvinte pe care le-a spus în timpul conversației noastre de la festivalul Tradiția au fost 'tată, mă simt ca un războinic, mă simt ca un erou'. Vreau să fiu unul, nu vreau o altă soartă. Vreau să fiu cu poporul meu, cu țara mea. Vreau să fiu de partea forțelor luminii. Acesta este cel mai important lucru''", a adăugat el.

Aleksandr Dughin, care a fost creditat ca fiind unul dintre principalii susținători ai invaziei Rusiei în Ucraina, a declarat că la ultima sa conferință, la care a participat fiica sa, a vorbit despre faptul că istoria este "o bătălie între forțele luminii și cele ale întunericului, între Dumnezeu și dușmanul său".

Persoanele care au participat la slujba de la o sală din Moscova au salutat-o pe Dugina ca pe o martiră a cărei moarte trebuie să inspire trupele lui Putin să continue să lupte în războiul din Ucraina.

Dugina a vorbit public în sprijinul războiului lui Putin în Ucraina, iar site-ul său a sugerat că Ucraina ar "pieri" dacă țara ar adera la NATO.

"Dacă moartea ei tragică a atins pe cineva, ea i-ar fi cerut să apere Ortodoxia (rusă) sacră, poporul și Patria. Ea a murit pentru Rusia, în patria mamă și pe linia frontului, care nu este în Ucraina, ci aici", a declarat Dughin.

Magnat rus: „Noi vom deveni mai puternici cu sângele martirilor noștri”

Konstantin Malofeyev, un magnat al afacerilor și un prieten apropiat al familiei, a declarat că Rusia "va fi cu siguranță victorioasă în acest război... datorită sfârșitului prematur al dragei noastre iubite Dasha (Daria)".

"Oamenii care luptă împotriva noastră nu înțeleg că poporul rus nu este alcătuit doar din cei care sunt în viață acum. Ci este alcătuit din cei care au trăit înaintea noastră și vor trăi și după aceea. Iar noi vom deveni mai puternici cu sângele martirilor noștri", a declarat Malofeyev.

Vladimir Putin a descris-o pe Dughina ca fiind "o patrioată rusă" într-un mesaj de condoleanțe.

Serviciul de securitate rus FSB a acuzat serviciile secrete ucrainene că au pus la cale uciderea lui Dugina. Ucraina a negat orice implicare în moartea ei.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62268574
Secretarul general al NATO anticipează o iarnă grea şi un război de uzură în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi la summitul „Platformei Crimeea” că se aşteaptă la o iarnă „grea” şi la un „război de uzură” în Ucraina.

62280865
Cetățenii americani, îndemnați să părăsească imediat Ucraina. Recomandările Ambasadei SUA la Kiev

Departamentul de Stat deţine informaţii potrivit cărora Rusia îşi intensifică eforturile de lansare a atacurilor care vizează infrastructura civilă şi instalaţiile guvernamentale ale Ucrainei în zilele următoare.

62280851
Sanna Marin și-a cerut scuze pentru o poză cu două femei care se sărută în sânii goi, la petrecerea sa VIDEO

Premierul Finlandei, Sanna Marin, şi-a cerut marţi scuze pentru o fotografie cu două femei care se sărută la o petrecere la reşedinţa ei oficială, după un festival de rock, transmite dpa.  

Recomandări
Nava platforma pescarus igav
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 salvați (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

nicholas kass, nicusor dan
Surse: Președintele Nicușor Dan a stat la masă cu un fost oficial CIA, la nunta lui Alexandru Nazare. Cine este Nicholas Kass

Președintele Nicușor Dan a stat la masa invitaților de la nunta lui Alexandru Nazare, care a avut loc la jumătatea lunii septembrie, cu un fost oficial al agenției americane de informații CIA, au afirmat surse pentru Știrile Pro TV.