Ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte, înainte să primească injecția letală. Comisese patru crime deodată

62506537

Joseph Corcoran, în vârstă de 49 de ani, condamnat la moarte cu privire la un omor cvadruplu în 1997, între care şi fratele său, a fost executat miercuri în Indiana, fiind prima execuţie în acest stat american din 2009 încoace, relatează AFP.  

Joseph Corcoran, care suferea de schizofrenie, a fost executat cu injecţia letală şi a fost declarat mort la ora locală 0.44 (8.44, ora României), în penitenciarul de stat din Michigan City, au anunţat autorităţile.

Ultimele sale cuvinte au fost ”Nu chiar. Să terminăm cu asta”, anunţă într-un comunicat Departamentul Penitenciar din Indiana.

El a devenit a 24-a persoană executată în Statele Unite de la începutul anului - aproape toate prin injecţie letală, mai puţin trei prin inhalare de azot, în Alabama, o metodă controversată.

Indiana nu a mai executat niciun condamnat de 15 ani, din cauză că nu poate procura produsele necesare, din cauza reticenţei laboratoarelor farmaceutice, grijulii să nu fie asociate cu pedeapsa capitală.

Însă 13 execuţii s-au desfăşurat în Indiana, în perioada 2020-2023, în ultimele luni ale preşedinţiei lui Donald Trump.

Joseph Corcoran traversa o perioadă stresantă în iulie 1997, din cauza viitoarei căsătorii a surorii sale, care avea să-l oblige să se mute din casa de la Fort Wayne în care locuia împreună cu fratele şi sora sa, arată documentele judiciare.

El a auzit o conversaţie despre el, şi-a încărcat puşca semiautomată şi şi-a împuşcat fratele, pe James Corcoran, pe logodnicul surorii sale, Robert Scott Turner, şi doi prieteni ai acestora, Timothy Bricker şi Douglas Stillwell, potrivit aceleiaşi surse.

El a fost achitat anterior de uciderea părinţilor săi, găsiţi ucişi prin împuşcare la domiciliul lor, în 1992.

În 2003, după eşecul unui apel împotriva condamnării sale la moarte în 1998, Joseph Corcoran a renunţat la un nou recurs.

Avocaţii săi au încercat în zadar să demonstreze că clientul lor era inapt să ia o astfel de decizie.

Experţi psihiatrici au depus atunci măturie potrivit căreia el era convins că era ”torturat” de către gardienii din închisoarea sa cu o ”maşină cu ultrasunete”.

În iunie 2024, guvernatorul Indianei Eric Holcomb şi procurorul general al statului Todd Rokita au anunţat că vor să reia execuţiile, începând cu Joseph Corcoran, după achiziţionarea de pentobarbital destinat injecţiilor letale.

După stabilirea datei execuţiei, avocaţii săi au contestat din nou, în noiembrie, această decizie, arătând că el ”continua să sufere de simptome debilitante ale schizfreniei sale paranoide”.

Însă Joseph Corcoran s-a desolidarizat de acest demers, într-un document scris adresat autorităţilor judiciare şi s-a declarat pregătit să fie executat.

Curtea Supremă din Indiana, iar apoi o Curte federală de Apel au respins, în decembrie, recursurile avocaţilor săi.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 dintre cele 50 de state americane.

Alte şase state - Arizona, Californie, Ohio, Oregon, Pennsylvani a şi Tennessee - respectă un moratoriu al execuţiilor în bza unei decizii a guvernatorului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62302732
Aproape 10% dintre europeni deţin criptomonede, arată un studiu al Băncii Centrale Europene

Tot mai mulţi europeni deţin criptomonede din motive de investiţii.

62506534
35 de copii au murit într-o busculadă după ce organizatorii unui carnaval au anunțat că vor da bani pentru 5.000 dintre ei

35 de copii şi-au pierdut viaţa şi iar alți 6 au ajuns la spital, miercuri, după o busculadă produsă la un carnaval organizat în Ibadan, capitala statului Oyo din sud-vestul Nigeriei şi al treilea oraş ca mărime al ţării.

62503231
Vladimir Putin admite că inflaţia rusă este „un semnal alarmant”, iar economia „se supraîncălzeşte”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că inflaţia reprezintă o problemă semnificativă pentru economia ţării, pe fondul unei supraîncălziri economice şi a creşterii cheltuielilor militare.

Recomandări
Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).