UE este gata să înceapă negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord

62116594

Uniunea Europeană este pregătită să înceapă negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, potrivit unui proiect de decizie unanim al celor 27 de ţări membre ale blocului comunitar.

Cele două ţări din Balcanii Occidentali şi-au văzut speranţele spulberate de mai multe ori, întrucât Franţa şi Olanda au manifestat scepticism în ceea ce priveşte evoluţia lor în materie de democraţie şi de combatere a corupţiei, temându-se să accepte noi membri într-o perioadă în care coeziunea blocului comunitar era deja afectată de Brexit.

Dar Parisul şi Haga şi-au atenuat obiecţiile în ultimele săptămâni, iar procesul s-a accelerat în pofida faptului că Europa a devenit după China focarul principal al pandemiei de coronavirus pe plan mondial luna aceasta, notează sursa citată.

Grecia nu se alăturase înainte de weekend acestei decizii, care necesită unanimitatea tuturor membrilor UE, dar surse diplomatice au declarat că Atena şi-a dat acordul după ce ultimul proiect include formulări mai ferme cu privire protecţia minorităţilor naţionale în Albania.

Dacă nicio ţară nu se va opune, decizia va fi aprobată oficial la jumătatea săptămânii, au adăugat sursele citate de Reuters.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62116578
Un preot britanic a luat foc în timpul slujbei VIDEO

Un preot britanic a trecut prin clipe de spaimă în timp ce înregistra slujba pentru enoriași.

62116115
Italia a centralizat datele persoanelor decedate care aveau coronavirus. Ce s-a constatat

Italia a reușit să centralizeze datele persoanelor infectate cu coronavirus care au decedat.

62116359
Un bărbat a primit o amendă de 30.900 € pentru că a mers la discotecă, deși era în carantină

O ieşire în oraş l-a costat foarte scump pe un locuitor din Taipei. Acesta a fost condamnat la plata unei amenzi de un milion de dolari taiwanezi, echivalentul a 30.900 de euro, pentru că a mers la discotecă, deși era în carantină.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.