Ucrainenii își apără țara cu mâinile goale. Imagini impresionante cu cetățeni care formează o baricadă umană

×
Publicitate

În Ucraina, deopotrivă tineri și bătrâni își apără țara, chiar și cu mâinile goale, dovedind un curaj nemaivăzut.

Scene șocante, în care civilii se pun în fața trupelor blindate și refuză să cedeze teritoriul, au devenit virale în întreaga lume și demonstrează îndârjirea tot mai mare a acestor oameni, după o săptămână de război.

Imagini impresionante arată sute de cetățeni ucraineni care au blocat intrarea în Enerhodar, din sudul Ucrainei. În așteptarea convoaielor militare rusești, mulțimea e hotărâtă să nu permită înaintarea inamicului, și să formeze, umăr la umăr, o baricadă umană de netrecut.

În iadul dezlănțuit de 7 zile împotriva țării lor, ucrainenii rămân pe poziții și sfidează moartea. Un alt grup de cetățeni din Kupyansk, în estul țării, alungă un vehicul militar cu mâinile goale.

Scene similare au fost și în Melitopol. În Herson, trupele invadatoare au avut parte de o primire pe cât de ostilă, pe atât de curajoasă.

Iar imaginile cu un bătrân care a împins cu mâinile un blindat rusesc și apoi s-a așezat în genunchi în fața lui - rămân emblematice pentru bravura poporului ucrainean.

Pentru niciunul dintre acești oameni nu mai contează că-și pot pierde viața într-o fracțiune de secundă, iar curajul dincolo de limite îi transformă pe ucraineni în eroii zilelor noastre.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62245494
Viceprimar din Mariupol: Un cartier a fost aproape total distrus. Credem că sunt sute de morți
Oficialii din orașul Mariupol, din sud-estul Ucrainei, în apropiere de granița cu Rusia, au declarat că se tem că un număr mare de oameni ar putea fi morți în urma multiplelor bombardamente.
62245486
Video. Tâlharii prinși în orașele din Ucraina sunt pedepsiți ”conform legilor războiului”
În Netișin, regiunea Hmelnytsky, din Ucraina oamenii au prins un tâlhar și au decis să-l pedepsească conform legilor războiului, scrie presa locală ucraineană.
62245485
Rușii folosesc site-urile de recenzii ale restaurantelor pentru a lupta împotriva dezinformării presei de stat
În loc să comenteze preparatele culinare şi serviciile oferite de restaurantele şi cafenelele ruseşti, unii dintre utilizatorii de internet au început să publice recenzii online despre acţiunile Rusiei în Ucraina, scrie Reuters, conform Agerpres.