Ucraina contraatacă: 4 morţi şi 16 răniţi într-un bombardament asupra regiunii Lugansk, controlată de Moscova

62343747
AFP

Patru persoane au fost ucise şi 16 rănite într-un bombardament ucrainean asupra satului Karpatî din regiunea Lugansk, a anunţat miercuri centrul de coordonare locală instalat de Moscova, citat de agenţia Reuters, potrivit Agerpres.  

Centrul a declarat pe canalul său de mesagerie Telegram că bombardamentul a lovit o fermă de păsări.

Reuters nu a putut verifica independent informaţiile.

Moscova controlează aproape toată regiunea Lugansk din Ucraina.

Nu a existat niciun răspuns imediat din partea Ucrainei, dar Kievul nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei şi de pe teritoriul controlat de ruşi în Ucraina, notează Reuters.

Ambele părţi neagă că vizează civili în războiul de 15 luni lansat de Rusia în februarie 2022.

Printre altele, agenţia France Presse transmite că o persoană a fost ucisă şi alte două rănite marţi într-un bombardament ucrainean asupra unui centru pentru persoane strămutate din regiunea de graniţă Belgorod, a anunţat guvernatorul Viaceslav Gladkov.

"Forţele armate ucrainene au tras cu artilerie într-un centru pentru persoane strămutate care găzduieşte civili în vârstă şi copii (...). Un agent de securitate a fost ucis şi două persoane rănite", a declarat Gladkov pe Telegram.

Potrivit acestuia, cei doi răniţi sunt "în stare gravă la terapie intensivă", unul cu "leziuni penetrante la abdomen", celălalt la torace.

Gladkov a adăugat la mesaj fotografii cu o clădire avariată cu ferestre distruse, o groapă provocată de un impact în apropierea cabinei agentului de pază, precum şi adulţi şi copii pe punctul de a fi evacuaţi în autobuze.

Regiunea Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a fost vizată în mod repetat de bombardamente ucrainene, precum şi de tentative de incursiuni ale unor grupuri armate venite din Ucraina, aminteşte AFP.

Aceste bombardamente şi incursiuni s-au multiplicat în ultimele săptămâni, în timp ce Kievul afirmă că pregăteşte o contraofensivă majoră menită să respingă forţele ruse din teritoriile pe care le ocupă în Ucraina.

Capitala Rusiei, Moscova, a fost vizată în zorii zilei de marţi de un atac fără precedent cu drone, care a provocat pagube minore şi a rănit două persoane, potrivit autorităţilor locale.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62352740
Incendiu la o rafinărie de petrol din Rusia. Guvernatorul din Krasnodar susține că ar fi fost un atac cu drone

Un incendiu la o rafinărie de petrol din teritoriul rusesc Krasnodar a fost stins după un posibil atac cu drone, potrivit guvernatorului din Krasnodar, Veniamin Kondratiev, transmite CNN.

 

62352735
Specialiștii spun că este aproape imposibil ca atâtea drone ucrainene să parcurgă o distanță așa de mare până la Moscova

Serviciul de securitate al Ucrainei i-a îndemnat pe locuitori să oprească transmisiunile online de la camerele web, de teamă că armata rusă folosește imaginile pentru a-și pune la punct atacurile.

62349998
Cutremur în Noua Zeelandă. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a înregistrat, miercuri, în Oceanul Pacific, în largul coastei de sud a Noii Zeelande, potrivit USGS (US Geological Survey).

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.