Turcia, acuzată că a testat sistemul rusesc antirachetă S-400. NATO: "Dacă se confirmă, este regretabil"

62153540
Getty

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi-a exprimat sâmbătă preocuparea faţă de informaţiile potrivit cărora Turcia, ţară membră a Alianţei, ar fi folosit sistemul rusesc de apărare antirachetă S-400 pentru prima dată într-un exerciţiu.

"Acest sistem poate prezenta un risc pentru avioanele aliate şi poate afecta relaţiile dintre aliaţii NATO. Este o decizie naţională pe care Turcia trebuie să o ia, dar sistemul S-400 nu poate fi integrat în sistemul de apărare antiaerian şi antirachetă al NATO", a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei cu sediul la Bruxelles, potrivit Agerpres.

Publicațiile din Turcia au relatat anterior că guvernul de la Ankara a testat rachete sol-aer pentru prima dată în condiţii operaţionale în apropierea oraşului Sinop de la Marea Neagra vineri.

"Orice test cu sistemul de apărare antiaeriană S-400 de către Turcia, dacă se confirmă, este regretabil", a spus purtătoarea de cuvânt a NATO.

Turcia, exclusă din programul F-35

 

Comentarii similare pe acest subiect fuseseră formulate deja de Washington. SUA au exclus deja Turcia din parteneriatul lor cu privire la avioanele de luptă F-35, din cauza achiziţionării sistemului de rachete rusesc S-400 şi au ameninţat Ankara şi cu alte sancţiuni.

Washingtonul consideră că există un risc ca S-400 să-i poată permite Rusiei să afle secretele tehnologice ale noului avion invizibil american F-35, cu care Turcia vrea de asemenea să se doteze.

Săptămâna trecută, după ce au circulat informaţii că ar urma efectuarea de teste, doi senatori americani au cerut din nou administraţiei preşedintelui Donald Trump să impună sancţiuni Turciei. 

Pe de altă parte, Turcia susţine că are nevoie de propriul sistem de apărare antirachetă împotriva ameninţărilor din Siria, o ţară afectată de războiul civil.

Ankara mai spune că nu a primit nicio ofertă alternativă rezonabilă în acest sens de la partenerii săi din Alianţă.

Critici dure la adresa Statelor Unite

 

Turcia a atras atenția în vara acestui an că excluderea ei din programul F-35 va duce la creșterea costului programului și a prețului aeronavelor, relatează Defense România. 

Prin vocea lui Ismail Demir, directorul Industriei de Apărare din Turcia, Ankara a criticat Statele Unite ale Americii și și-a reiterat poziția cu privire la faptul că achiziția sistemelor rusești S-400 nu reprezintă niciun pericol pentru NATO și pentru secretele programului F-35.

Ismail Demir a transmis că excluderea companiilor turcești din programul F-35 va ridica costul programului cu aproximativ 600 de milioane de dolari. Mai mult, șeful industriei de apărare din Turcia a explicat că va fi afectat și costul pe unitate al aeronavelor. Potrivit acestuia, costul pe unitate al unui F-35 va fi mai scump cu între 7 milioane de dolari și 9 milioane de dolari.

S-400

S-400 este un sistem mobil de apărare antiaeriană care poate ţinti avioane, rachete şi alte obiective aeriene. Sistemul este compus în general din mai multe rachete, un radar, un post de comandă şi poate fi transportat de un camion. S-400 poate funcţiona cu rachete cu rază de acţiune scurtă, medie şi lungă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62151768
Trump, despre posibilitatea de a pierde alegerile: ”Poate că va trebui să părăsesc ţară”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a sugerat, în cursul unui eveniment electoral, că ar putea pleca din Statele Unite dacă pierde scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, scrie USA Today. 

62145881
Merkel face apel la germani să stea în case cât mai mult: ”Numărul de noi infecţii creşte”

Cancelarul german Angela Merkel a adresat sâmbătă un apel solemn conaţionalilor săi, cerându-le să-şi reducă la maximum relaţionarea socială. 

62153531
Un sat izolat din Italia are doar doi locuitori, dar aceştia insistă să poarte mască

Giovanni Carilli şi Giampiero Nobili sunt singurii locuitori din Nortosce, un sat izolat din centrul Italiei, însă ei insistă să poarte măşti în aer liber din respect reciproc, relatează CNN.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.