Trump vrea să taxeze importurile din China mai dur decât anunțase inițial

61971537
AFP

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, are în vedere introducerea unei taxe de 25% asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, scrie marţi cotidianul Washington Post, preluat de AFP.

Până acum, în conflictul comercial chino-american, liderul de la Casa Albă menţionase o taxă de 10%, reaminteşte agenţia.

SUA au impus deja taxe asupra importurilor de maşini de spălat, panouri solare, oţel şi aluminiu produse în China, măsuri care se referă la importuri în valoare de 34 de miliarde de dolari. În 10 iulie, Washingtonul a anunţat o nouă listă de produse chinezeşti vizate, suma implicată fiind de 200 de miliarde de dolari.

Washington Post nu dezvăluie sursa informaţiei publicate. Bloomberg a transmis în aceeaşi zi că secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, şi vicepremierul chinez Liu He discută modalităţi de reluare a negocierilor comerciale bilaterale.

Anul trecut, Statele Unite au înregistrat în comerţul cu China un deficit de 376 de miliarde de dolari, pe care preşedintele Trump s-a declarat hotărât să îl reducă. El este nemulţumit şi de transferul de tehnologii americane implicat de constituirea unor firme mixte americano-chineze, pentru afaceri pe piaţa chineză. Recent, Trump a ameninţat cu taxarea punitivă a tuturor importurilor din China, care în 2017 au totalizat peste 500 de miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
61976851
Un avion cu 103 persoane la bord s-a prăbușit în Mexic la scurt timp după decolare

Un avion cu 99 de pasageri la bord și 4 membri ai echipajului s-a prăbușit în orașul Durango, Mexic, la 5 minute de la decolare, relatează presa locală, citată de BBC. Guvernatorul statului Durango a declarat că nimeni nu a fost ucis.

61976849
Trei cetăţăţeni ruşi care aveau asupra lor legitimaţii de presă, găsiţi morţi în Republica Centrafricană

Trei cetăţeni ruşi care aveau asupra lor legitimaţii de presă au fost ucişi în noaptea de luni spre marţi în apropiere de Sibut, în centrul Republicii Centrafricane, au anunţat marţi surse judiciare, religioase şi de securitate, relatează AFP.

61976844
Un atac rasist comis asupra unei atlete de culoare a șocat Italia: ”Au crezut că sunt prostituată”

Daisy Osakue, aruncătoare de disc în vârstă de 22 de ani născută în Italia din părinţi de origine nigeriană, a fost lovită la un ochi de un ou lansat în direcţia ei dintr-o maşină, duminică seara, într-un oraş din nordul Italiei.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.