Trump susţine că va împiedica sportivii transgen să participe la competiţii feminine. ”Să-i împiedicăm pe bărbaţi”

62505503
Getty

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat duminică, la Washington, în ajunul instalării sale la Casa Albă, că va împiedica sportivii transgen să participe la competiţiile feminine, conform cotidianului L'Equipe.

Duminică, la Washington, în cadrul unui important miting denumit al "victoriei", la peste două luni de la câştigarea alegerilor prezidenţiale şi în ajunul ceremoniei oficiale de învestitură a celui de-al 47-lea preşedinte al SUA, printre subiectele abordate, Donald Trump a declarat că va împiedica sportivii transgen (persoane cu identitate de gen diferită decât cea de la naştere) să participe la competiţiile feminine.

"Să-i împiedicăm pe bărbaţi să practice sporturi feminine", a spus Donald Trump.

Un text privind interdicţia dată persoanelor transgen de a lua parte la competiţiile feminine şi susţinut de Republicani a fost adoptat, marţi, de Camera Reprezentanţilor, una din instituţiile care compun Congresul. Acesta urmează să fie votat în Senat, a doua instituţie a statului.

Trump a făcut din chestiunea drepturilor persoanelor transgen un aspect central al campaniei sale prezidenţiale, anul trecut. "Dintr-un simplu condei, din prima zi, noi vom pune punct delirului transgen", a afirmat acesta la finele lunii decembrie.

Donald Trump a mai afirmat că va semna "decrete pentru a pune punct mutilărilor sexuale ale copiilor, excluzând persoanele transgen din armată şi din şcolile primare, din colegii şi licee".

Trump a argumentat că prezenţa femeilor transgen în competiţiile feminine ar reprezenta un pericol pentru ceilalţi participanţi.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62513391
Donald și Melania Trump și-au lansat câte o monedă virtuală. În trecut, președintele SUA le-a calificat drept „înșelătorie”
Soții Trump și-au lansat - fiecare - câte o monedă virtuală în ajunul ceremoniei de învestire.  
62387211
Polițist militar rus, filmat când bătea cu sălbăticie soldați răniți care urmau să fie trimiși înapoi pe front în Ucraina
Un polițist militar rus a fost filmat în timp ce bătea cu bestialitate doi soldați răniți care urmau să fie trimiși înapoi pe front, în războiul din Ucraina.
62513384
Cascada de foc care se prăbușește de pe un pod. Imaginile sunt spectaculoase | VIDEO
Un camion încărcat cu ulei de gătit care a luat foc a provocat un spectacol aproape ireal pe un pod din China, după ce lichidul aprins a început să cadă, precum o cascadă de flăcări, pe șoseaua de sub pasaj.