Trump atacă regulile climatice și cere un miliard de dolari de la magnații petrolului. „Un bandit din desenele animate”

62425139
Getty

Donald Trump, candidatul dreptei americane la preşedinţie, le-a promis patronilor companiilor petroliere că va anula politicile de mediu ale preşedintelui Joe Biden dacă va fi ales în noiembrie, a informat joi Washington Post.

Magnatul republican le-a mai sugerat cu aceeaşi ocazie să strângă nu puţin de un miliard de dolari pentru a finanţa campania sa, indică jurnalul american, bazându-se pe surse anonime pentru a relata această întâlnire care a avut loc în aprilie la Mar-a-Lago, reşedinţa sa din Florida, notează AFP, citată de Agerpres.

În replică, echipa de campanie a rivalului său democrat, Joe Biden, l-a acuzat pe fostul preşedinte "vinde familiile muncitorilor" în schimbul "donaţiilor pentru campania sa din partea magnaţilor petrolului".

Contactată de AFP, echipa de campanie a lui Donald Trump nici nu a confirmat, nici nu a infirmat conţinutul articolului.

"Joe Biden este controlat de extremişti ecologişti care încearcă să implementeze cel mai radical program energetic din istorie şi să îi oblige pe americani să cumpere vehicule electrice pe care nu şi le pot permite", a spus o purtătoare de cuvânt.

Potrivit Washington Post, Trump s-a angajat în special să pună capăt imediat îngheţării permiselor de către administraţia Biden pentru noi exporturi de gaze naturale lichefiate (GNL).

De asemenea, el ar fi spus că va scoate la licitaţie mai multe concesiuni de foraj petrolier în Golful Mexic şi va anula restricţiile privind forajul în zona arctică din Alaska.

„Trump se comportă ca un bandit din desenele animate”

Jurnalul New York Times a scris şi el despre întâlnirea de la Mar-a-Lago şi apelul lui Trump pentru ca patronii să-i dea un miliard de dolari pentru campania sa.

Printre cei aproximativ 20 de patroni şi directori invitaţi s-au aflat responsabili de la Venture Global, Cheniere Energy, Chevron şi Exxon, potrivit unei liste obţinute de Washington Post.

Joe Biden a obţinut în 2022 aprobarea unui plan masiv de finanţare a tranziţiei energetice. Donald Trump, la rândul său, pune la îndoială însuşi principiul încălzirii globale şi a retras Statele Unite din Acordul de la Paris.

"Donald Trump se comportă ca un bandit din desenele animate, propunând să lichideze viitorul planetei pentru un cec de un miliard de dolari", a reacţionat asociaţia pentru protecţia mediului Evergreen Action într-un comunicat.

'În ultimii patru ani, America a făcut progrese istorice în ceea ce priveşte schimbările climatice, rezultând crearea de locuri de muncă şi aer şi apă mai curate în întreaga ţară", a pledat aceasta.

Echipa de campanie a lui Joe Biden l-a acuzat pe Donald Trump că acţionează ca o "marionetă pentru cei mai mari donatori ai săi".

"Trump nu luptă pentru ceea ce este mai bun pentru familiile americane, pentru energie mai ieftină sau pentru clima noastră - îi pasă doar să câştige aceste alegeri", a denunţat echipa democrată.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62352164
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar

New York are aproape 350.000 de milionari în dolari, nici un alt oraș din lume neavând un număr mai mare.

 

62448397
Ce riscuri majore pot apărea în UE din cauza investițiilor chineze pe continent. Ungaria a deschis deja larg porțile Chinei

Ungaria susține planul de pace al Chinei în războiul din Ucraina, a spus premierul maghiar, Viktor Orban, în timpul unei conferințe de presă, avându-l alături pe președintele Xi Jinping.

62448057
Omul în care Putin își pune încrederea. Decizia luată de președintele rus după reînvestire

Mikhail Mişustin va fi numit din nou premierul Rusiei, la propunerea lui Vladimir Putin, reinvestit recent ca președinte al statului a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.