Într-o postare pe Truth Social, liderul de la Casa Albă a susținut că, „cu puțin mai mult timp", Statele Unite ar putea deschide cu ușurință strâmtoarea, prelua controlul asupra petrolului și obține profituri substanțiale. „AR FI UN 'IZVOR' PENTRU LUME", a scris Trump, folosind majuscule pentru a sublinia mesajul.

Într-un discurs de aproximativ 20 de minute, Trump a prezentat atacul SUA ca o răzbunare pentru aproape jumătate de secol de violenţă din partea Iranului şi a reprezentanţilor săi, argumentând că nu se poate permite acestei ţări să dezvolte o armă nucleară.

El a lăudat progresele militare înregistrate de SUA în ultimele câteva săptămâni, descriind săptămânile de bombardamente drept „victorii cum puţini oameni au mai văzut vreodată”. A cerut răbdare, numind războiul o „investiţie” în viitorul americanilor.

„Mă bucur să spun că aceste obiective strategice esenţiale sunt pe cale de a fi îndeplinite”, a spus Trump, refuzând să ofere detalii noi cu privire la strategia sa de ieşire, în afară de a-şi repeta promisiunea de a bombarda Iranul până îl aduce „înapoi în epoca de piatră” în următoarele două-trei săptămâni.

Citește și
Rusia a încălcat armistiţiul de Paşte anunțat de Putin, de peste 400 de ori de când a intrat în vigoare. Anunțul Kievului