Trump afirmă că SUA au o relaţie extraordinară cu Germania la câteva ore, după ce a criticat țara

61970955
Agerpres

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat miercuri că SUA au o relaţie „extraordinară” cu Germania, la câteva ore după ce a criticat ţara pentru acordul său privind reţeaua de gaze cu Rusia, scrie Politico.

„Avem o relaţie foarte, foarte bună cu cancelarul, avem o relaţie extraordinară cu Germania”, a declarat Trump în timpul unei conferinţe de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel de la Bruxelles, adăugând că au avut o întâlnire foarte bună în care au discutat despre expansiunea militară şi piaţa de schimb, scrie News.ro.

Trump declarase iniţial, înaintea summit-ului NATO, că Germania este „controlată total de Rusia”, adăugând că el consideră că „este foarte trist că Germania are un acord masiv cu Rusia privind reţelele de gaze şi petrol, atunci când ar trebui să se protejeze de Rusia”.

Preşedintele american făcea referire la controversatul gazoduct Nord Stream 2.

De asemenea, Trump a lăudat-o pe Merkel pentru „succesul ei extraordinar” şi a prezis o creştere a pieţei de schimb.

„Aveţi un succes extraordinar şi vă felicit. Un succes extraordinar. Cred că piaţa de schimb va creşte şi multe alte lucruri vor creşte dar vom vedea ce se va întâmpla în următoarele luni”, a declarat Trump.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61951741
Trump a cerut ţărilor NATO să crescă cheltuielile pentru apărare la 4%. Cine a dezvăluit informaţia
Preşedintele bulgar Rumen Radev a declarat miercuri la Bruxelles că liderul american Donald Trump le-a spus aliaţilor din NATO să crească la 4% din PIB cheltuielile pentru apărare, relatează Reuters.
61940867
Macedonia a fost invitată oficial să devină membră NATO
Liderii statelor din NATO, reuniţi la Bruxelles, i-au adresat miercuri Macedoniei invitaţia oficială de a deveni membră a Alianţei Nord-Atlantice.
61972598
Sarcofag de acum 2000 de ani, descoperit în Egipt. De ce nu ar putea fi desfăcut niciodată
Un sarcofag negru care datează de acuma 2000 de ani a fost descoperit în Egipt.