Trump a grațiat un fost soldat, care a ucis un prizonier irakian în 2008

62043355
AP

Donald Trump l-a graţiat pe fostul locotenent Michael Behenna, care a executat 5 ani de închisoare pentru uciderea unui prizonier irakian în 2008, a comunicat luni Casa Albă, transmit Reuters şi dpa.

Fostul locotenent a fost condamnat în 2009 pentru omorârea lui Ali Mansur Mohammed, un prezumtiv membru Al-Qaida suspectat de implicare într-un atac ucigaş cu bombă împotriva plutonului condus de Behenna.

Procurorul general al statului american Oklahoma a adresat o petiţie Casei Albe prin care cerea graţierea fostului militar.

'Cazul dlui Behenna a atras un sprijin larg din partea armatei, a oficialilor aleşi din Oklahoma şi a publicului', arată Casa Albă, precizând că '37 de generali şi amirali, împreună cu un fost inspector general al Departamentului Apărării, au semnat o scrisoare în sprijinul susţinerii de autoapărare a dlui Behenna'.

Mansur a fost capturat de soldaţii lui Behenna şi interogat de serviciul de informaţii al armatei în legătură cu un atac cu un dispozitiv exploziv în care au murit doi membri ai plutonului, la 21 aprilie 2008.

Michael Behenna a fost acuzat că l-a împuşcat pe Mansur după ce primise ordin să-l pună în libertate, din lipsă de probe, şi să-l transporte în satul de unde provenea. În timpul operaţiunii, locotenentul a oprit convoiul şi a încercat să-l chestioneze el însuşi pe Mansur despre atac. Behenna, care l-a dezbrăcat pe Mansur la piele pentru a-l interoga, l-a împuşcat pe acesta de două ori, afirmând ulterior că a acţionat în legitimă apărare, după ce irakianul l-a atacat şi a încercat să-i ia arma.

Sentinţa iniţială la 25 de ani de închisoare a fost redusă la 15 ani, dar, după cinci ani de detenţie, Behenna a fost eliberat condiţionat în 2014. Dacă nu ar fi fost graţiat, ar fi rămas sub supraveghere până în 2024 şi cu cazier pentru tot restul vieţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62043347
Detaliul neașteptat despre nașterea lui Meghan Markle. Ce a decis Harry în ultimul moment

Deși ducesa de Sussex, Meghan Markle, și-a exprimat dorința să nască acasă, cu puțin timp înainte de a aduce pe lume un băiețel ea a fost dusă în secret la o maternitate din Londra.

61930094
Imaginea unică surprinsă de un satelit, în Coreea de Nord. „În ocean este o colecție”

O imagine impresionantă a fost surprinsă de un satelit. Fotografia arată momentul în care Coreea de Nord lansează o rachetă pe ocean.

62043345
Reacția opoziției după ce partidul lui Erdogan a reușit să anuleze alegerile din Istanbul

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a calificat luni seara drept "o trădare" decizia autorităţilor electorale de a anula scrutinul din 31 martie în urma căruia a fost ales în funcţie.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.