Tragedie în Pakistan. Cel puțin 30 de persoane au murit în urma unui accident de tren

×
Publicitate

Cel puţin 30 de persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite într-un accident de tren produs luni în sudul Pakistanului, potrivit poliţiei locale, informează AFP.

Potrivit unui responsabil al Pakistan Railways, trenul care venea din Karachi a deraiat lângă Daharki, în nordul provinciei Sindh, înainte de a fi lovit de un alt tren ce venea din sens invers, transmite Agerpres.

"Mai multe persoane au murit şi numeroase alte persoane se află în continuare prinse în interior", a precizat responsabilul de la Pakistan Railways, adăugând că echipe de salvare acţionează la faţa locului.

Umar Tufail, un responsabil al poliţiei din Daharki, a anunţat un prim bilanţ confirmat de cel puţin 30 de morţi în acest accident.

Trenul care a deraiat, Millat Express, făcea legătura între marele port Karachi şi Sargodha.

Imagini filmate live cu telefoane mobile arată un morman de fiare contorsionate şi mai multe vagoane verzi ale Pakistan Railways răsturnate.

Accidentele feroviare sunt frecvente în Pakistan, care a moştenit mii de kilometri de cale ferată şi trenuri din perioada colonială, când se afla sub imperiul britanic.

Însă reţeaua feroviară suferă de decenii de abandon, cauzat de corupţie, proastă gestionare şi lipsă de investiţii.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62194279
Fenomenul căutării de comori a luat amploare în pandemie. Un palat al împăratului Nero a fost vizat
Li se spune "jefuitori de morminte". Sunt indivizi care sapă fără drept după artefacte antice, pe care apoi le vând pe piața neagră.
62194278
Mii de turiști britanici, aflați în concediu în Portugalia, au luat cu asalt aeroporturile, pentru a evita carantina
Mii de turişti britanici aflați în concediu în Portugalia au luat cu asalt aeroporturile.
62184354
Regina şi membrii familiei regale britanice, "încântaţi" de naşterea fiicei lui Harry şi Meghan
Regina Elisabeta a II-a şi membrii familiei regale sunt "încântaţi" de naşterea fetiţei prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan Markle anunţată duminică, a declarat Palatul Buckingham.