În paralel, atacuri israeliene au ucis cel puţin 18 persoane şi au rănit alte 33 în sudul Libanului, potrivit autorităţilor libaneze.
"Locotenent-colonelul Dor Gedalia Ben Simhon a căzut în luptă" împreună cu "alţi trei militari", ale căror nume urmează să fie publicate ulterior, a anunţat într-un comunicat armata israeliană.
Ea anunţă că a desfăşurat atacuri în tot sudul Libanului împotriva mişcării şiite Hezbollah, "în urma unor încălcări repetate ale armistiţiului" de către islamiştii aliaţi Iranului.
"Atacuri aeriene israeliene intensive, desfăşurate începând de la miezul nopţii (de joi spre vineri) şi până în această dimineaţă, au împiedicat evacuarea martirilor şi răniţilor şi s-au soldat cu 18 morţi şi 33 de răniţi, potrivit unui bilanţ provizoriu", a anunţat într-un comunicat Ministerul libanez al Sănătăţii.
Este vorba despre cel mai grav bilanţ publicat după anunţarea încheierii între Statele Unite şi Iran, luni, a unui protocol al unui acord, care prevede o încetare a focului "pe toate fronturile, inclusiv în Liban".
Israelul a anunţat că desfăşoară noi atacuri împotriva unor ţinte Hezbollah, după ce gruparea libaneză a anunţat că a distrus trei tancuri israeliene în confruntări armate între combatanţi islamişti şi o unitate a armatei israeliene, în sudul Libanului.
Hezbollahul a anunţat într-un comunicat, vineri, că combatanţii săi au ţintit forţe israeliene, în apropierea dealurilor de la Ali Taher, care străjuiesc oraşul Nabatieh, cu tiruri de "obuze şi de mortier".
Primele pierderi israeliene după protocolul americano-iranian
”Tot Libanul trebuie să ardă”, cere vineri ministrul israelian al Securităţii Naţionale, Itamar Ben Gvir, o figură a extremei drepte şi un aliat politic al premierului israelian Benjamin Netanyahu, în urma uciderii a patru militari israelieni în sudul Libanului, relatează AFP.
”Cu tot respectul datorat americanilor, Israelul trebuie să arate în mod clar întregii lumi că sângele fiilor noştri şi securitatea cetăţenilor noştri nu sunt de sacrificat. Tot Libanul trebuie să ardă”, a declarat el într-un comunicat.
Armata israeliană a anunţat vineri moartea a patru militari, ucişi într-o confruntare armată în sudul Libanului, primele pierderi israeliene de la semnarea unui protocol al unui acord între Statele Unite şi Iran, menit să pună capăt Războiului în Orientul Mijlociu pe toate fronturile, inclusiv în Liban, unde Israelul luptă împotriva mişcării islamiste Hezbollah, aliata Iranului.
”Pentru fiecare lacrimă vărsată de o mamă israeliană trebuie să plângă mii de mame libaneze”, a plusat Itamar Ben Gvir.
”Ajunge cu ping-pongul. În Orientul Mijlociu nu câştigăm cu reacţii măsurate şi reţinere”, a continuat el.
”Trebuie să fii nebun, să eradichezi. Şi să învingi terorismul”, a clamat el.
Ben Gvir: „Tot Libanul trebuie să ardă”
”Trebuie să faci să se vorbească despre foc (...). Să deschizi porţile iadului”, a declarat pe X colegul şi rivalul său, de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, ministrul israelian al Finanţelor, fără să menţioneze în mod explicit Libanul, referindu-se la uciderea militarilor.
Acordul între Statele Unite şi Iran este perceput în mod larg în Israel drept o ameninţare la adresa statului evreu şi un eşec al lui Benjamin Netanyahu de a-i impune preşedintelui american Donald Trump să ţină cont de imperativele securităţii israeliene.
Liderul Partidului Yisrael Beiteinu (naţionalist, în opoziţie), Avigdor Lieberman, a îndemnat să se perceapă ”un tribut greu (...), după care cealaltă tabără să nu-şi revină niciodată”, crescând şi mai mult presiunile împotriva lui Benjamin Netanyahu, a cărui majoritate atârnă într-un fir de aţă odată cu apropierea alegerilor legislative, prevăzute la sfârşitul lui octombrie.
Dacă, după moartea celor patru militari, periferia de sud a Beirutului, bastionul Hezbollahului, ”rămâne în continuare în picioare, acesta este un eşec direct al premierului (israelian Benjamin Netanyahu) şi ministrului Apărării (Israel Katz)”, a îndemnat, pe X, Avigdor Lieberman.
Potrivit unui sondaj publicat vineri de către cotidianul Maariv, 63% dintre israelieni sunt ”îngrijoraţi” de ”viitorul Israelului” după acordul Statelor Unite cu Iranul.