The Times: Emisarul lui Trump spune că Ucraina ar putea fi divizată precum Berlinul după al Doilea Război Mondial

62520061
AFP

The Times îl citează pe emisarul lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, spunând că Ucraina ar putea fi divizată precum Berlinul după al Doilea Război Mondial, însă Kellogg spune că afirmaţiile sale au fost denaturate.

„Emisarul lui Trump: Ucraina ar putea fi divizată precum Berlinul după război”, a titrat The Times, informaţia fiind preluată de mai multe publicaţii, inclusiv de presa rusă.

Ucraina ar putea fi împărţită precum Berlinul după al Doilea Război Mondial, a sugerat emisarul lui Donald Trump la Kiev, în contextul în care Rusia continuă să refuze acceptarea unui armistiţiu, a scris The Guardian, citând The Times.

Generalul Keith Kellogg a părut să sugereze că ţara ar putea fi împărţită în zone de control, cu trupe britanice şi franceze făcând parte dintr-o „forţă de reasigurare” în vest, iar forţele Moscovei în est. Între ele s-ar afla forţele ucrainene şi o zonă demilitarizată, însă, potrivit lui Kellogg, SUA nu ar furniza trupe terestre, notează The Guardian.

Comparația cu Berlinul de după al Doilea Război Mondial

„Ai putea aproape să faci lucrurile să semene cu ceea ce s-a întâmplat la Berlin după al Doilea Război Mondial, când aveai o zonă rusă, o zonă franceză şi o zonă britanică”, a declarat el pentru ziarul The Times.

Informaţia a fost preluată şi de agenţia rusă TASS.

Keith Kellogg neagă însă şi acuză că declaraţiile sale au fost denaturate.

„Articolul The Times denaturează ceea ce am spus. Vorbeam despre o forţă de rezilienţă după încetarea focului, în sprijinul suveranităţii Ucrainei. În discuţiile despre împărţire, mă refeream la zone sau zone de responsabilitate pentru o forţă aliată (fără trupe americane). NU mă refeream la o împărţire a Ucrainei”, a explicat el pe X.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62532637
Un american care a ameninţat că îl va ucide pe Donald Trump a fost arestat. Ce spunea bărbatul pe contul său de YouTube
Un american în vârstă de 32 de ani a fost arestat şi inculpat pentru că în mesaje online a ameninţat că îl va asasina pe Donald Trump, a anunţat vineri Departamentul de Justiţie (DoJ) într-un comunicat, notează AFP.  
62534275
Donald Trump, în ajunul discuţiilor cu Teheranul: „Vreau ca Iranul să fie o ţară minunată, dar nu poate avea armă nucleară”
Iranul nu poate avea armă nucleară, a declarat vineri Donald Trump, în ajunul discuţiilor americano-iraniene din Oman, scrie AFP.  
62498622
Fost înalt demnitar al Rusiei, pus de Kremlin pe lista de ”agenți străini”. Ce a spus despre Putin
Ministerul rus al Justiţiei l-a adăugat vineri pe fostul ministru rus de externe Andrei Kozîrev, care locuieşte în prezent în SUA, pe lista sa de "agenţi străini", relatează EFE şi The Moscow Times.