Teroare în Australia: Doi minori, de 12 și 15 ani, măcelăriți cu macete de indivizi mascați

62572939

Un grup de atacatori mascaţi, înarmaţi cu macete a ucis la Melbourne doi băieţi în vârstă de 12, respectiv 15 ani, a informat duminică poliţia din oraşul australian, calificând atacul drept "oribil", transmite AFP.


"Chiar dacă ancheta abia a început, faptele prezintă caracteristicile unei crime comise de o bandă de tineri", a afirmat inspectorul de poliţie Graham Banks din statul Victoria.

Grupul era format din circa opt suspecţi, iar victimele au fost ucise în locuri diferite, dar apropiate unul de celălalt.

Forţele de ordine l-au găsit mai întâi pe băiatul de 12 ani, rănit grav; echipajul unei ambulanţe a încercat să îl reanimeze, dar nu a reuşit.

Un prieten al acestuia, cu trei ani mai mare, a fost găsit de poliţişti după scurt timp, pe o stradă din apropiere. El prezenta răni "serioase" produse aparent de arme albe şi de asemenea nu a putut fi salvat.

Martorii şi imaginile unor camere de supraveghere arată că atacatorii au fost aceiaşi în ambele cazuri. Ei purtau măşti şi aveau asupra lor, în afară de macete, şi cuţite cu lame lungi, a mai relatat Banks.

Inspectorul a precizat că băieţii ucişi nu făceau parte din nicio bandă.

Vânzarea şi posesia macetelor sunt interzise în statul australian Victoria după o confruntare violentă din mai între două bande rivale, în care s-au folosit astfel de arme albe într-un centru comercial din Melbourne. 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62556806
Rușii au lansat un nou val de sute de drone şi rachete de croazieră asupra Ucrainei. Un copil de numai 1 an a murit la Kiev
Rusia a lansat sâmbătă noaptea lovituri aeriene asupra mai multor oraşe din Ucraina; unul din atacuri a produs distrugeri mari unor clădiri din Kiev, ucigând trei oameni, printre care un copil de numai un an, relatează dpa.
62572302
Primul raport după accidentul de funicular de la Lisabona: Totul s-a întâmplat în mai puţin de 50 de secunde
Oficialii portughezi care investighează accidentul de funicular de miercuri, din Lisabona, au dat publicităţii un raport preliminar cu privire la tragedie, în care precizează că un cablu de legătură era rupt, dar restul mecanismului funcţiona, scrie BBC.
62571833
Trump amenință din nou Chicago cu intervenția militară. „Va înțelege de ce se numește Departamentul de Război”
Preşedintele Donald Trump a ameninţat din nou, sâmbătă, cu intervenţia militară la Chicago, al treilea oraş ca mărime din SUA, în timp ce opoziţia democrată a denunţat un „potenţial dictator”.