Tânără obligată să umble goală prin sat. Atacatorii au vrut să spele onoarea familiei lor

61919639
Getty

O tânără de 16 ani a fost obligată să meargă aproape goală printr-un sat din nord-vestul Pakistanului, de mai mulți bărbați înarmați care au susținut că vor să redea onoarea familiei lor.

 

Potrivit localnicilor, tânăra a devenit ținta unei răzbunări de familie, din cauză că fratele ei a avut o relație secretă cu o fată din familia atacatorilor, cu trei ani în urmă. Acesta i-a dat unei fete dintr-un sat vecin un telefon, prin intermediul căruia comunicau în secret, potrivit BBC News.

La acel moment, fratele tinerei agresate a fost condamnat să plătească o amendă de 300.000 de rupii (n.r – aproximativ 3.000 de dolari), iar disputa a fost încheiată, a declarat osursă locală, pentru BBC, sub protecția anonimatului.

Cu toate acestea, familia atacatorilor nu a uitat incidentul și a vrut să se răzbune pe tânăr, pe motiv că trebuie să spele onoarea familiei.

Tânăra, atacată de bărbați înarmați

Astfel, săptămâna trecută, mai mulți bărbați au mers în localitatea Chaudhwan din provincia pakistaneză Khyber Pakhtunkhwa, cu scopul de a-și face dreptate, și au atacat-o pe tânără când aceasta s-a dus să ia apă de la o fântână.

Cazul a ajuns în atenția publică abia joi, după ce a fost relatat de presa locală.

 „Eu și verișoarele mele ne întorceam acasă după ce am umplut gălețile, când mai mulți bărbați au venit după noi. M-au împins și am căzut. Apoi mi-au tăiat hainele cu o foarfecă, iar una dintre verișoare a încercat să mă acopere cu eșarfa ei, însă bărbații mi-au luat-o”, a povestit fata presei locale.

După aceea, a încercat să fugă și să se ascundă într-o casă din apropiere, însă agresorii s-au dus după ea.

M-am ascuns după un pătul, dar au venit după mine. Un vecin a încercat să îmi ia partea, dar l-au amenințat cu pistoalele”, a mai spus ea.

Potrivit localnicilor și poliției, fata a fost obligată să defileze goală prin sat aproximativ o oră, după care au lăsat-o să plece

„Casa unchiului meu era în apropiere, așa că am fugit acolo să pun niște haine pe mine”, a mărturisit tânăra, pentru presa locală.

Când a văzut că nu mai vine acasă, mama fetei, care este văduvă, s-a dus în localitate să își caute fiica.

„Am văzut niște bărbați înarmați, care se sprijineau de un zid. I-am întrebat ce i-au făcut fiicei mele, dar în loc să îmi răspundă, m-au întrebat unde este fiul meu”, a spus femeia.

Astfel, ea i-a lăsat în urmă și a continuat să își caute fiica, descoperind o parte dintre hainele pe care fata le purta când a plecat din gospodărie.

Ca urmare a incidentului, opt bărbați au fost arestați, iar un al noulea este căutat de autorități.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Trump: ISIS va plăti un preţ mare pentru orice atentat împotriva SUA

Preşedintele american Donald Trump a promis vineri că gruparea Statul Islamic va plăti un ”preţ mare” pentru orice atac împotriva Statelor Unite, după revendicarea de către jihadişti a atentatului de la New York, marţi, soldat cu opt morţi.

Un număr record de americani renunță la cetățenie

Numărul americanilor care au renunțat la cetățenie va ajunge la un prag record până la finalul anului 2017, potrivit unui raport al Trezoreriei Statelor Unite.

Român dat în urmărire în Anglia, prins înainte să fugă în țară. Ce le făcea femeilor, în magazine

Un român de 43 de ani, care făcea parte dintr-o bandă care jefuia femei în vârstă din Marea Britanie, a fost prins în ultima clipă de polițiști,

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.