Taiwanul a detectat 45 de avioane chineze în apropierea teritoriului său

62444970

Armata Taiwanului a detectat 45 de avioane chineze în jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, cu mai puţin de o săptămână înainte de instalarea în funcţie a noului preşedinte Lai Ching-te, notează AFP.

Este cel mai mare număr de avioane chineze detectate în jurul Taiwanului, pe care Beijingul îl revendică drept parte a Chinei, într-o perioadă de 24 de ore în acest an.

Dintre aceste 45 de avioane, "26 au traversat linia mediană a strâmtorii Taiwan", a indicat ministerul într-un comunicat, referindu-se la linia care separă în două această strâmtoare cu o lăţime de 180 de kilometri situată între insulă şi China continentală.

De asemenea, şase nave chineze au fost detectate în jurul Taiwanului în cele 24 de ore înainte de ora 06.00 (22:00 GMT).

Ministerul a adăugat că a "supravegheat situaţia şi a reacţionat în consecinţă".

Marţi seara, ministerul indicase că 23 de avioane chineze, printre care avioane de luptă şi drone, au fost detectate în jurul Taiwanului într-o perioadă de două ore.

Beijingul îl consideră pe preşedintele taiwanez ales Lai Ching-te, care urmează să fie învestit pe 20 mai, drept un "separatist periculos". Tensiunile dintre Beijing şi Taiwan au crescut de când el a câştigat alegerile din ianuarie.

China a afirmat că nu va renunţa la utilizarea forţei pentru a aduce Taiwanul sub controlul său.

În ultimii ani, ea şi-a sporit presiunea militară asupra insulei trimiţând aproape zilnic avioane de război şi nave, despre care experţii spun că constituie o "tactică de zonă gri", adică acţiuni de intimidare care nu merg până la acte de război strict vorbind.

Lai Ching-te, la fel ca preşedinta în exerciţiu Tsai Ing-wen, respinge pretenţiile Beijingului asupra Taiwanului. 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62449408
SUA şi-ar putea ''reevalua'' relaţia cu Georgia după adoptarea unei controversate legi
Casa Albă a afirmat marţi că este "profund îngrijorată" de adoptarea în Georgia a unei controversate legi privind "influenţa străină", avertizând că Statele Unite ar putea "reevalua" relaţia lor cu ţara din Caucaz.
62449404
Aflat la Kiev, Blinken promite sprijinul ferm al SUA pentru Ucraina în războiul cu Rusia: „nu sunteţi singuri”
Secretarul de stat american Antony Blinken a reafirmat marţi, la Kiev, că Statele Unite sprijină Ucraina în lupta sa de apărare contra Rusiei invadatoare.
62449349
Kievul tremură în fața furiei forțelor ruse. Mesajul tranșant al lui Zelenski pentru Blinken: "Ne trebuie cel mai urgent"
Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, s-a aflat, marți, la Kiev, ca să-i convingă pe ucraineni că livrările de arme și echipamente se vor accelera.