Taifunul Mangkhut. Momentul în care valuri uriaşe au lovit zgârie-norii din Hong Kong

×
Publicitate

Violentul taifun Mangkhut s-a dezlănţuit şi asupra Chinei, după ce a făcut ravagii în Filipine unde a ucis cel puţin 40 de oameni.

Furtuna a făcut deja 100 de răniţi în Hong Kong, unde autorităţile au emis avertismente de alunecări de teren. Localnicii au fost sfătuiţi să nu iasă pe străzi, pentru a nu fi loviţi de bucăţile de acoperişuri şi materiale smulse de vântul care are la rafală peste 100 de kilometri pe oră.

Autorităţile din provincia Guangdong au emis cea mai serioasă dintre alerte - codul roşu. În scurt timp furtuna a inundat străzi, a rupt trunchiuri de copaci şi a avariat numeroase clădiri.

În Hong Kong, valuri de până la 3 metri şi jumătate au năvălit pe şosele şi în zone rezidenţiale, aducând cu ele numeroşi peşti vii. Vântul rămâne şi el la fel de ameninţător. Autorităţile i-au sfătuit pe locuitori să nu iasă din case.

Reporter CNN: "Au fost înregistrate rafale de vânt de 232 kilometri pe oră, aşa că trebuie să ne ferim de resturile purtate de vânt. Mangkhut este considerată una dintre cele mai puternice furtuni care a lovit Hong Kongul de când sunt înregistrate aceste taifunuri, din 1946 şi până acum"

Majoritatea magazinelor sunt închise, iar pe aeroportul internaţional din Hong Kong un " nod" aerian important în regiune, au fost anulate peste 800 de zboruri, situaţie care afectează 100.000 de pasageri.

Taifunul a făcut deja zeci de morţi în Filipine, prima ţară care i-a stat în cale. Printre victime se numără şi bebeluş. Aici s-au produs incluisv alunecări de teren. Mangkhut este echivalentul unui uragan de categorie 5, spun specialiştii.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61922273
Peste un sfert din diplomații ruși din Elveția sunt de fapt spioni

Peste un sfert dintre cetăţenii ruşi acreditaţi în Elveţia în calitate de diplomaţi ar fi de fapt spioni, potrivit unei evaluări confidenţiale a guvernului elveţian şi la care două ziare elveţiene susţin că au avut acces.

61986215
VIDEO. Angajatul unui aeroport, filmat în timp ce fura din valize. Cum opera hoțul

Un pasager a filmat momentul în care un manipulator de bagaje a furat dintr-o valiză pe aeroportul din Ibiza.

61986213
Atac aerian asupra unui post de radio din Yemen, soldat cu patru morţi

Patru persoane au murit, duminică, în urma unui atac aerian care a avut ca ţintă un post de radio oraşul Hodeidah, din Yemen, relatează Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.