Tabără de romi, atacată. Un tânăr de 24 de ani a murit, alte 4 persoane au fost rănite

61969194
AFP

O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, sâmbătă, într-un atac asupra unei tabere de romi din vestul Ucrainei.

Incidentul vine după o serie de alte atacuri care au vizat comunitatea de romi din capitala ucraineană Kiev și din orașele Lvov și Ternopil, informează AFP, citat de Agerpres.

Un grup de necunoscuţi cu cagule şi înarmaţi cu bâte şi cuţite au atacat tabăra de la periferia oraşului Lvov, sâmbătă seara, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției locale, Iaroslav Trakalo.

Ca urmare a atacului, un bărbat de 24 de ani a fost ucis şi patru persoane, între care un băiat de 10 ani şi o femeie de 30 de ani, au fost rănite şi spitalizate, a mai spus oficialul ucrainean.

Poliţia locală a declarat într-un comunicat că a reţinut şapte agresori, cu vârste de 16 şi 17 ani, şi pe prezumtivul organizator al atacului, un tânăr de 20 de ani.

Deocamdată nu este clar dacă agresorii erau membri ai unei grupări radicale. A fost deschisă o anchetă pentru „omor cu premeditare comis în grup", delict pasibil de 15 ani de închisoare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
61950999
Un copil a găsit un pistol încărcat într-un magazin Ikea și a tras un glonț
Un copil care a găsit un pistol încărcat pe o canapea dintr-un magazin Ikea a apăsat pe trăgaci și a tras un glonț în magazin.
61969190
Coreea de Nord renunță la mitingul anual împotriva imperialismului american. În trecut, cereau distrugerea completă a SUA
Coreea de Nord va anula mitingul anual „împotriva imperialismului american”, în contextul detensionării relațiilor cu Statele Unite, ca urmare a întrevederii dintre liderul nord-coreean Kim Jong-un și Donald Trump.
61969187
Cel puțin 26 de persoane, rănite, după ce un tren a deraiat. VIDEO
Mai multe persoane au fost rănite, după ce un tren a deraiat în Austria. Autoritățile nu au identificat cauza accidentului.