Suspectul în cazul atacului din 4 iulie din SUA a fost inculpat pentru şapte capete de acuzare de omor

×
Publicitate

Tânărul de 21 de ani acuzat că a deschis focul în timpul sărbătoririi zilei naţionale în SUA în Highland Park, într-o suburbie a oraşului Chicago, a fost inculpat pentru şapte capete de acuzare de omor.

El şi-ar putea petrece restul vieţii în închisoare, au anunţat autorităţile, potrivit AFP.

Robert Crimo ar putea fi vizat şi de alte zeci de capete de acuzare legate de fiecare victimă, care vor fi detaliate mai târziu, a precizat procurorul general din Lake, Eric Rinehart.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate.

Cum și-a pus în aplicare planul criminal

Robert Crimo şi-a pregătit atacul ”timp de săptămâni”, s-a deghizat în femeie pentru a nu fi prins şi a tras de peste 70 de ori în mulţime, a anunţat marţi poliţia acestui oraş de la lângă Chicago.

Crimo a folosit o ”puşcă puternică, asemănătoare AR-15”, cu care a tras, se pare, la întâmplare asupra unor participanţi la o defilare de ”4 Iulie” de pe acoperişul unui magazin, a precizat într-o conferinţă de presă un reprezentant al Poliţiei din Highland Park, Christopher Covelli.

Robert Crimo s-a ”îmbrăcat în femeie”, pentru a-şi ascunde identitatea şi ar fi purtat o perucă lungă pentru a-şi acoperi tatuajele faciale, a precizat poliţistul.

Tânărul şi-a abandonat arma şi s-a amestecat în mulţimea care fugea de la paradă, mai precizează el.

Crimo a tras de peste 70 de ori în mulţime, a omorât şase adulţi şi a rănit cel puţin alte 30 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62257695
Un sat din Franţa, afectat de secetă, interzice folosirea apei de la robinet pentru spălatul dinţilor
Un sat din sudul Franţei le-a interzis rezidenţilor să folosească apa de la robinet pentru a se spăla pe dinţi întrucât modalitatea de depozitare în contextul secetei au făcut-o improprie consumului uman, informează DPA.
62270248
Video. Kadîrov înscenează capitularea lui Zelenski într-un videoclip parodic
Liderul cecen, Ramzan Kadîrov, a angajat un actor care să joace rolul lui Volodimir Zelenski într-o scenetă în care „președintele ucrainean” semnează actul de capitulare a Ucrainei în fața Rusiei.
62234035
Franţa a înregistrat peste 200.000 de cazuri de COVID-19 în 24 de ore
Numărul cazurilor de COVID-19 în Franţa ''urmează să depăşească lejer 200.000'' în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi ministrul francez al Sănătăţii, François Braun, cu prilejul unei audieri în Adunarea Naţională, informează AFP, scrie Agerpres.