SUA, în doliu după moartea lui George Bush Sr. Cariera remarcabilă a celui de-al 41-lea președinte american

×
Publicitate

Statele Unite sunt în doliu. George Bush Senior, al 41-lea preşedinte american, a murit la 94 de ani, în locuinţa lui din Houston.

Fostul preşedinte avea o sănătate şubredă de mulţi ani şi recent fusese tratat pentru o infecţie. Încă nu au fost făcute publice detaliile funeraliilor, însă Donald Trump a decretat pentru miercuri zi de doliu naţional.

Trupul fostului preşedinte va fi depus începând de luni la Capitoliu, pentru că americanii să-i poată aduce un ultim omagiu.Condoleanţele au curs din toată lumea.

Fiul unui senator, George Herbert Walker Bush s-a născut în Milton, Massachussetts, pe 12 iunie 1924.

George Bush in tinerete

Politica nu a fost prima lui dragoste. Tânărul absolvent de Yale s-a dedicat mai întâi afacerilor cu petrol şi a devenit milionar până să împlinească 40 de ani. Abia apoi s-a dedicat politicii: a fost ales de două ori în Camera Reprezentanţilor din partea partidului Republican, a fost ambasador al Statelor Unite la ONU, trimisul special în China al preşedintelui Ford şi director CIA.

A candidat la alegerile primare împotriva lui Ronald Reagan, dar a pierdut. Intuindu-i calităţile, Reagan l-a luat drept camarad şi Bush a fost vicepreşedintele său.

George H. W. Bush: „Vreau o națiune mai bună şi mai generoasă, ca o mie de lumini pe un cer gigantic, liniştit."

În 1988, în sfârşit, a candidat la alegeri şi a câştigat. Ca preşedinte, Bush a condus Statele Unite în perioada tulbure a prăbuşirii Uniunii Sovietice şi a trimis trupele americane ca să elibereze Kuweitul invadat de Irak.

George Bush

George H. W. Bush: „Responsabilitatea de a trimite pe fiul cuiva în calea răului stă pe umerii preşedintelui, aşa că e cea mai dificilă decizie."

Pe plan intern, preşedinţia Bush a fost marcată de criticile privind creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor din campanie.

George H. W. Bush: „Citiţi-mi pe buze. Nu voi aproba noi taxe."

A plătit pierzând alegerile în fața democratului Bill Clinton, însă a trăit suficient cât să-şi vadă fiul împlinindu-i visul şi câştigând două mandate la cârma Statelor Unite.

Ca tânăr pilot, George H. W. Bush a luptat în al Doilea Război Mondial şi a supravieţuit după ce avionul lui a fost doborât deasupra Pacificului. A avut grijă să-şi condimenteze şi anii maturităţii cu adrenalină. A sărit din avion când a împlinit 80, 85 şi apoi 90 de ani, dându-le un exemplu de energie nu doar seniorilor, ci tuturor americanilor...

George H. W. Bush: „Trimiţi un mesaj în toată lumea că, doar fiindcă eşti un bătrân, nu trebuie să stai într-un colţ, salinvand. Ieşi afară şi fă ceva. Bucură-te de viaţă."

În urmă cu şapte luni, fostul preşedinte participa cu inima frântă la funeraliile dragii lui soţii, Barbara Bush, pe care a cunoscut-o în liceu şi cu care a fost căsătorit 73 de ani. George H. W Bush lasa în urma cinci copii şi 17 nepoţi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62005700
Reuniune de urgenţă la Paris, după revolta „vestelor galbene". Sute de oameni, arestaţi

Un nou weekend cu violenţe, în Paris. Protestatari din aşa numita mişcare a „vestelor galbene" au manifestat împotriva creşterii preţurilor la combustibili şi a traiului tot mai scump.

61995379
CIA ar avea dovezi privind implicarea prinţului saudit în asasinarea lui Khashoggi

Agenţii CIA ar avea informaţii privind cel puţin 11 mesaje trimise de prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman în perioada asasinării jurnalistului.

62005695
Momente tensionate la G20: „Am căzut de acord să nu fim de acord"

Un summit G20 dominat de subiecte pe cât de sensibile, pe atât de controversate şi tensiuni „palpabile" între participanţi s-a încheiat în capitala Argentinei, Buenos Aires.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv. 

62606347
ANAF va verifica firmele care au cumpărat bunuri de lux. Inspectorii vor analiza dacă au legătură cu activitatea firmei

ANAF va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția.