SUA au ordonat confiscarea a două avioane ale lui Roman Abramovici. Ce sancțiuni a încălcat oligarhul rus

62252184
Getty

Ministerul american al Justiţiei a ordonat luni confiscarea a două avioane aparţinând oligarhului rus Roman Abramovici, afirmând că acestea au fost utilizate încălcând sancţiuni adoptate împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei.

Ministerul a explicat în documente juridice că cele două aparate, un Boeing 787-8 Dreamliner şi un Gulfstream G650ER, zburaseră în teritoriul rusesc după instituirea în 2 martie a reglementărilor americane asupra exporturilor.

Cele două avioane, în valoare de peste 400 milioane de dolari, sunt de origine americană, iar proprietarul lor, miliardarul Roman Abramovici, a dispus ca acestea să zboare în martie până în Rusia fără să fi cerut licenţă specială de reexport, potrivit ministerului, scrie Agerpres.

"Controalele Ministerului Comerţului asupra exporturilor şi reexporturilor sunt solide şi trebuie să fie respectate. Aceasta este o componentă importantă a strategiei americane pentru a priva Rusia de mijloace de alimentare a războiului său ilegal", a explicat Andrew Adams, directorul echipei denumite KleptoCaptură.

Această echipă, din care fac parte zece procurori şi anchetatori din mai multe servicii americane, are misiunea de a ancheta încălcarea sancţiunilor adoptate împotriva Moscovei după invazia în Ucraina şi să organizeze confiscarea bunurilor oligarhilor.

"Pe termen scurt, obiectivul acestei echipe este de a demonstra aplicarea strictă a regimului de sancţiuni şi de a încuraja oamenii apropiaţi Kremlinului să se distanţeze de statul rus, care continuă să accelereze războiul", a adăugat Andrew Adams.

Ministerul Justiţiei american nu a indicat unde se află în prezent cele două avioane.

Fostul proprietar al clubului de fotbal Chelsea nu a fost plasat pe lista personalităţilor sancţionate de SUA.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62247178
Război în Ucraina, ziua 103. Zelenski: Ucrainenii rezistă la Severodonețk, dar rușii sunt mai puternici

ȘtirileProTV.ro v-au transmis în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

62261667
Rogozin amenință România cu Satan 2: „Ea nu va cere permisiunea pentru zbor de tranzit românilor răzbunători”

„Inimaginabilul s-a produs”, a comentat furios ministrul rus de Externe, după ce Bulgaria, Macedonia de Nord și Muntengru i-au refuzat accesul în spațiul lor aerian, în drumul către Serbia.

62264117
Ucraina a publicat o imagine cu cadavrul generalului rus Roman Kutuzov, ca dovadă că a fost ucis

Armata ucraineană a confirmat luni că generalul-maior rus Roman Kutuzov a fost ucis în luptele din estul țării, potrivit Agerpers.  

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.