Studiu: Varianta Omicron prezintă un risc de 5 ori mai mare de reinfectare şi nu este mai blândă ca Delta

62228328
Getty

Riscul de reinfectare cu varianta Omicron a coronavirusului este de peste cinci ori mai mare faţă de variantele precedente, iar aceasta nu a arătat niciun semn că este mai blândă decât Delta, arată un studiu britanic, informează Reuters.

Rezultatele studiului realizat de Imperial College din Londra se bazează pe datele Agenţiei de Securitate a Sănătăţii din Marea Britanie şi ale Serviciului Naţional de Sănătate privind persoanele care au fost testate pozitiv pentru Covid-19 într-un test PCR în Anglia între 29 noiembrie şi 11 decembrie.

”Nu găsim nicio dovadă (atât pentru riscul de asistenţă la spitalizare, cât şi pentru starea simptomelor) ca Omicron să aibă o severitate diferită faţă de Delta”, spune studiul, deşi a adăugat că datele privind spitalizările rămân foarte limitate. 

”Controlând starea de vaccinare, vârstă, sex, etnie, statut asimptomatic, regiune şi data specimenului, Omicron este asociat cu un risc de reinfecţie de 5,4 ori mai mare în comparaţie cu Delta”, a adăugat studiul, care este datat 16 decembrie.

Protecţia oferită de infecţia anterioară împotriva reinfectării cu Omicron poate fi şi de numai 19%, a spus Imperial College (ICL) într-un comunicat, menţionând că studiul nu a fost încă evaluat de colegi neimplicaţi în realizarea cercetării.

Cercetătorii au descoperit un risc semnificativ crescut de a dezvolta un caz simptomatic Omicron în comparaţie cu Delta la două sau mai multe săptămâni după a doua doză de vaccin şi la două sau mai multe săptămâni după doza de rapel.

Studiul a implicat vaccinurile AstraZeneca şi Pfizer.

Pe baza estimărilor utilizate pentru măsurarea eficacităţii vaccinului împotriva infecţiei simptomatice cu varianta Delta, aceasta se traduce în cazul Omicron printr-o eficacitate a vaccinului între 0% şi 20% după două doze şi între 55% şi 80% după o doză de rapel.

 

Omicron poate evita imunitatea dată de vaccinare

 

”Acest studiu oferă dovezi suplimentare cu privire la măsura foarte substanţială în care Omicron poate evita imunitatea anterioară dată atât de infecţie, cât şi de vaccinare”, a spus profesorul Neil Ferguson, conducătorul studiului, în comunicatul ICL.

”Acest nivel de evaziune imunitară înseamnă că Omicron reprezintă o ameninţare majoră şi iminentă pentru sănătatea publică”, a mai afirmat acesta.

Dar dr. Clive Dix, fostul preşedinte al Grupului operativ pentru vaccinuri din Regatul Unit, a spus că este important să nu suprainterpretăm datele.

”Concluziile se bazează pe ipoteze despre Omicron, despre care nu avem încă suficiente date. De exemplu, nu avem date despre răspunsul imun celular, care acum este probabil să conducă la eficacitatea vaccinurilor. Aceasta este o ipoteză crucială care lipseşte în modelare”, a afirmat Dr. Dix.

Unele dintre concluzii sunt diferite de datele care apar din Africa de Sud, unde vaccinurile rezistă bine împotriva bolilor severe şi a morţii în prezent, a spus el.

„Există o mare incertitudine în aceste estimări modelate şi nu putem fi încrezători în ceea ce priveşte impactul booster-urilor împotriva Omicron decât atunci când avem încă o lună de date reale despre numărul de spitalizări în UTI şi decesele”, a subliniat el.

 

Reapar restricțiile severe?

 

Un studiu anterior realizat de compania britanică SIREN, care analizează riscul de reinfectare la lucrătorii din domeniul sănătăţii, efectuat înainte de apariţia Omicron, a constatat că o primă infecţie cu coronavirus a oferit o protecţie de 85% faţă de a doua infectare, pentru următoarele şase luni.

Datele analizate de Imperial College s-au bazat pe 333.000 de cazuri, inclusiv 122.062 de Delta şi 1.846 care au fost confirmate ca variantă de coronavirus Omicron prin secvenţierea genomului.

Profesorul Azra Ghani de la Imperial College, care a condus studiul, l-a descris ca fiind ”esenţial pentru modelarea traiectoriei viitoare probabile a valului Omicron şi a impactului potenţial al vaccinării şi al altor intervenţii de sănătate publică”.

Noile descoperiri ar putea accelera impunerea unor restricţii mai stricte într-un număr de ţări europene, în încercarea de a stopa răspândirea noii variante.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Moș Crăciun vine și pe apă. Țara care a făcut o tradiție din acest lucru

Moş Crăciun vine şi pe apă, cu surful! Mai mulţi spanioli se antrenează pentru asta.

Cutremur puternic în Grecia. Ce magnitudine a avut

Un seism cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter a zguduit, sâmbătă dimineaţă, o parte a sudului Greciei, fiind simţit inclusiv la Atena, dar fără a produce victime, informează Reuters, citată de Agerpres.

A murit actrița Bridget Hanley, vedeta serialului „Here Come The Brides”

Lumea filmului este în doliu. Actrița Bridget Hanley, vedeta serialului „Here Come The Brides”, a murit la vârsta de 80 de ani, informează deadline.com.

Recomandări
Dunărea se menține la cote extrem de scăzute și în următoarele zile. Specialiștii anunță când ar putea crește debitul

Debitul Dunării la intrarea în țară se menține la 1.300 m³/s în următoarele zile, urmând să crească ușor, până la 1.350 m³/s pe 25 august, mult sub media lunii august, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Război politic după decizia CCR pe „amendamentul Fritz”. Surse: Nicușor Dan așteaptă motivarea înainte de a acționa

Decizia CCR pentru legea integrității aprinde scena politică. Președintele Nicușor Dan crede că argumentele pe care le-a invocat în sesizarea trimisă erau solide și așteaptă motivarea Curții.

Cum poți obține până la 15.000 de lei de la AFM pentru bateriile de stocare. Documentele de care au nevoie prosumatorii

AFM pregătește un nou program de finanțare pentru prosumatorii care vor să își instaleze baterii pentru stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice.