Studiu: Tulpina britanică de Covid-19 este cu 45% mai contagioasă decât varianta inițială

62178480
Shutterstock

Tulpina britanică de Covid-19 este cu 45% mai contagioasă decât varianta iniţială, potrivit unui studiu al Universităţii din Tel Aviv.

Studiul, publicat marţi în revista Cell Reports Medicine, a comparat rata de reproducere a virusului şi a ajuns la concluzia că un purtător al virusului cu varianta iniţială infectează în medie o persoană, în timp ce o persoană infectată cu varianta britanică infectează aproape 1,5 persoane, conform EFE.

În cadrul cercetării au fost evaluate 300.000 de probe de coronavirus prelevate în Israel şi a fost analizată evoluţia celor două variante în lunile decembrie şi ianuarie. Analiza probelor a relevat că în decurs de şase săptămâni varianta britanică a crescut de la 5% la 90% din cazurile pozitive confirmate.

''Pentru a explica această creştere dramatică am comparat rata de reproducere a virusului (iniţial) SARS-CoV-2 cu cea a variantei britanice. Am descoperit astfel că varianta britanică este cu 45%, de aproape 1,5 ori, mai contagioasă'', precizează profesorul Ariel Munitz, de la Departamentul de Imunologie şi Microbiologie Clinică al Universităţii din Tel Aviv.

''Importanţa acestui studiu stă în faptul că este printre primele care se bazează pe informaţii reale privind contagierile şi arată că, aşa cum se suspecta, varianta britanică este mai contagioasă'', afirmă coordonatorul cercetării, profesorul Moti Gerlitz, care anticipează că varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2 va deveni predominantă la nivel mondial.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62185828
EMA confirmă o posibilă legătură între vaccinul Johnson&Johnson şi tromboze: „Beneficiile, mai importante decât riscurile”
Vaccinarea cu vaccinul Johnson&Johnson are ca „efect secundar foarte rar” formarea unor unor cheaguri de sânge, dar beneficiile sunt mai importante decât riscurile, potrivit EMA.
62185078
Cehia le cere aliaţilor săi din UE şi NATO să expulzeze diplomaţi ruşi
Republica Cehă le cere partenerilor săi din Uniunea Europeană şi din NATO să expulzeze diplomaţi ruşi, pentru a susţine astfel Praga în confruntarea sa cu Moscova, a declarat marţi ministrul ceh de externe Jan Hamacek, citat de AFP.
62180518
Suedezii sub 65 de ani vaccinaţi anti-Covid-19 cu AstraZeneca vor primi la rapel un alt ser
Suedezii sub 65 de ani care au fost vaccinaţi anti-COVID19 cu o doză de AstraZeneca vor primi la rapel un vaccin diferit, a anunţat marţi Agenţia de Sănătate Publică din Suedia, relatează Reuters.