Controversatul Boris Johnson, noul ministru de Externe britanic. L-a comparat pe Putin cu elful Dobby si l-a atacat pe Obama

×
Publicitate

Theresa May, noul premier al Regatului Britanic, nu pierde timpul. Inca din primele ore ale mandatului, a impartit cele mai importante functii in guvern.

Cea mai controversata decizie este numirea euro-scepticului Boris Johnson, un personaj slobod la gura, in fruntea diplomatiei britanice. De curand, Johnson acuza Bruxelles-ul ca incearca sa unifice Europa sub o unica autoritate, precum au facut Napoleon si Hitler. Ramane ca viitorul sa arate daca isi poate struni tendinta irezistibila catre gafe.

In primul discurs in calitatea sa de premier, May a promis ca va mentine unitatea tarii si va lupta impotriva inegalitatilor sociale.

Theresa May, premierul Marii Britanii: "Dupa ce vom parasi Uniunea Europeana, ne vom crea un rol indraznet, nou, pozitiv in lume si vom face Marea Britanie o tara care are grija nu doar de putinii privilegiati, ci de noi toti."

Imediat ce a primit oficial mandatul din partea reginei Elisabeta a II-a, Theresa May s-a apucat de treaba. Inainte de orice altceva, a creat un minister care sa se ocupe de tratativele privind iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana. Mandatul i-a fost incrediintat unui eurosceptic vehement: David Davis.

Hans Kundnani, analist politica externa: "Theresa May pare sa fie la fel de impenetrabila, de greu de ghicit ca Angela Merkel, niciuna nu se pripeste, ci asteapta sa vada cum inclina balanta."

O trasatura confirmata si de controversata numire in postul de ministru de externe a lui Boris Johnson, patimasul lider al campaniei pro-Brexit. Decizia a fost primita cu suvoi de ironii si zambete incurcate:

Reporter: "Crede secretarul de stat ca Johnson este o persoana cu care va putea colabora, date fiind declaratiile lui Johnson lui din trecut?
Mark Toner, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat: "Este o legatura care transcende relatiile personale".

Altii au fost de-a dreptul socati de veste:

Angela Eagle, candidata la sefia Laburistilor: "Oh, Boris e haios, e formidabil, se maimutareste in timp ce vaneaza postul de prim-ministru, dar niciodata nu se alege cu nimic. Poftim? L-au numit ministru de Externe?"

Jean-Marc Ayrault, ministrul frnacez de Externe: "Ati vazut stilul sau din campania pentru Brexit? I-a mintit foarte mult pe britanici. Acum, e randul lui sa fie cu spatele la zid pentru a-si apara tara".

Boris Johnson, noul ministru de Externe al Marii Britanii, nu se dezice de reputatia sa si face noi afirmatii controversate.

Boris Johnson: "Am pus cap la cap ce cred ca ar trebui sa facem si pe ce trebuie sa ne concentram pentru a redefini profilul Marii Britanii pe glob si identitatea noastra. Cat despre Europa, trebuie sa indeplinim voia celor care au votat la referendum, dar asta nu inseamna in niciun caz sa parasim Europa. Este o diferenta uriasa intre a iesi din Uniunea Europeana si relatiile noastre cu Europa, care cred ca se vor intensifica si vor fi construite de aceasta data la nivel interguvernamental."

Avid de popularitate si mereu dispus sa faca spectacol in fata camerelor de luat vederi, Boris Johnson detine un stufos palmares de ispravi si gafe, care nu-l prea recomanda drept sef al diplomatiei.

Pe presedintele Vladimir Putin l-a comparat cu elful Dobby, cu mentiunea ca, spre deosebire de personajul din Harry Potter, liderul rus este "un tiran nemilos si manipulator". Dar Johnson i-a insultat si pe mai toti politicienii americani. Pe Hillary Clinton a descris-o drept "o infirmiera sadica dintr-un spital de nebuni".

Recent, pomenea de originea kenyana a lui Barack Obama drept explicatie pentru presupusul dispret al presedintelui american fata de britanici. Asta dupa ce Barack Obama declarase ca, odata iesit din Uniunea Europeana, Regatul va sta la coada cand e vorba de acorduri comerciale cu SUA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61641451
Rusia a lansat 50 de lovituri aeriene in 2 zile impotriva Statului Islamic. Punctele strategice pe care le-au tintit

Aviatia rusa a lansat, incepand de marti, peste 50 de lovituri aeriene impotriva unor pozitii ale organizatiei jihadiste Stat Islamic (SI) in regiunea Palmira (centru), a anuntat joi Ministerul rus al Apararii, relateaza AFP.

61820309
Un baietel de 10 ani din Siberia s-a imbolnavit de ciuma bubonica. Cum a ajuns copilul in contact cu "moartea neagra"

Un caz de ciuma bubonica a starnit panica in sudul Siberiei, dupa ce un baietel a luat boala supranumita "moartea neagra" de la o marmota moarta.

61817999
Presedintele Parlamentului European critica extrem de dur noul Guvern britanic: UE intra intr-un cerc vicios

Presedintele Parlamentului European Martin Schulz a criticat dur, joi, alcatuirea Guvernului noului premier britanic Theresa May care, in opinia sa, "vizeaza mai ales sa satisfaca o coeziune interna a Partidului Conservator".

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.