Statele Unite se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii

62130600

Preşedintele Donald Trump a retras oficial Statele Unite ale Americii din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care o acuză că a gestionat greşit pandemia de coronavirus, a anunţat marţi un senator american, relatează AFP.

"Congresul a primit notificarea că preşedintele a retras oficial Statele Unite din OMS în plină pandemie", a scris pe Twitter Robert Menendez, membru democrat al Comisiei pentru relaţii externe din Senatul SUA.

Preşedintele american a criticat în repetate rânduri reacţia OMS la coronavirusul care a lovit SUA mai puternic decât oricare altă ţară, pe fondul atenţiei atrase de reacţia propriei administraţii la pandemie. Trump a susţinut că OMS este ”centrată pe China” şi a acuzat agenţia că a recomandat împotriva impunerii interdicţiilor de călătorie din China încă de începutul epidemiei.

“Din fericire, nu am fost convins şi am suspendat călătoriile din China salvând un număr nespus de mare de vieţi”, a declarat Trump pe 14 aprilie.

Finanţarea OMS se desfăşoară în cicluri bugetare de doi ani. Pentru ciclul de finanţare pentru 2018 şi 2019, SUA au plătit o sumă de 237 milioane de dolari, precum şi 656 milioane dolari în contribuţii voluntare, în medie 446 milioane dolari pe an, reprezentând aproximativ 14,67% din bugetul total al organizaţiei, potrivit purtătorului de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.

Pe 20 mai, oficialii OMS au declarat că programele de urgenţă vor avea de suferit dacă preşedintele american va trage definitiv finanţarea destinată agenţiei internaţionale.

Cele mai multe finanţări din Statele Unite se duc direct la programul care ajută ţările aflate în ”tot felul de situaţii fragile şi dificile”, a declarat la acea vreme dr. Mike Ryan, directorul executiv al programului de urgenţă pentru sănătate.

OMS a început să avertizeze în privinţa epidemiei din China la mijlocul lunii ianuarie. La 11 martie, oficialii OMS au declarat epidemia ca fiind o pandemie, când existau doar 121.000 de cazuri la nivel mondial.

Virusul a infectat până în prezent peste 11 milioane de oameni în întreaga lume, conform datelor publicate de Johns Hopkins University.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62135638
Două trenuri s-au ciocnit în Cehia. Doi oameni au murit și 24 sunt răniți

Cel puţin doi oameni au murit şi alţi 24 au fost răniţi, marţi, în urma ciocnirii a două trenuri în nord-vestul Cehiei, în apropiere de graniţa cu Germania, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă, transmite Reuters.

62121297
OMS recunoaşte că există "dovezi emergente" despre răspândirea noului coronavirus prin aer

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut marţi că există "dovezi emergente" despre răspândirea noului coronavirus prin aer.

62135606
Orașul cu 5 milioane de locuitori care a intrat din nou în izolare. „Suntem cu toţii în pericol”

Consemnul "stați acasă" este iar de actualitate pentru mai bine de 5 milioane de locuitori ai orașului Melbourne, al doilea ca mărime din Australia. Se intamplă asta în urma creșterii abrupte a cazurilor de infectare cu coronavirus.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.