Statele UE, avertizate că s-ar putea să nu existe un acord privind Brexit. Ce va urma

61943885

Comisia Europeană a transmis un avertisment ţărilor membre ale Uniunii Europene privind riscul ca un acord cu Marea Britanie să nu fie semnat - varianta cunoscută drept "no deal Brexit".

Comisia Europeană avertizează cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, excluzând Marea Britanie, că trebuie să fie pregătite în legătură cu posibilitatea de a nu se ajunge la un acord cu Londra privind Brexit-ul, relatează joi Press Association.

Potrivit sursei, se aşteaptă să fie publicat un document în timp ce Dominic Raab întreprinde prima sa vizită la Bruxelles în calitate de ministru britanic pentru Brexit. Documentul avertizează în legătură cu posibilitatea unor cozi lungi de aşteptare la frontiere şi în porturi, perturbări în transportul aerian şi noi restricţii privind transferul de date.

Între timp, zeci de documente referitoare la activităţile pregătitoare vor trebui întocmite în condiţiile inexistenţei unui acord privind Brexit-ul, ele urmând să fie publicate în săptămânile următoare.

Premierul britanic Theresa May a declarat în Comisia pentru relaţia cu Camera Comunelor că aproximativ 70 de ''note tehnice'' vor defini ceea ce li se va cere cetăţenilor şi firmelor dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană în martie 2019 fără un acord privind retragerea sa din blocul comunitar.

O copie a unei broşuri de 15 pagini a Comisiei Europene privind potenţiale şocuri, obţinută de BBC, prevede că ţine de responsabilitatea fiecărei naţiuni şi instituţii din Uniunea Europeană de a angaja personal şi de a ajunge la înţelegeri pentru a face faţă retragerii Marii Britanii din UE fără un acord.

Se aşteaptă ca documentul să avertizeze că trebuie intensificate imediat pregătirile la toate nivelurile, pentru a include toate consecinţele posibile, enumerând potenţiale probleme în domenii precum frontierele, transportul, datele şi circulaţia medicamentelor.

Convorbirile lui Dominic Raab cu negociatorul-şef al UE privind Brexit-ul, Michel Barnier, survin în timp ce guvernul încearcă să-şi menţină strategia de retragere din UE după două săptămâni de turbulenţe, inclusiv demisia predecesorului său David Davis, în semn de protest faţă de compromisul cabinetului premierului Theresa May privind obiectivele retragerii din blocul comunitar.

Reuniunea are loc în timp ce Chris Patten, fost membru al cabinetului conservator, prezice că s-ar putea ca în toamnă să aibă loc alegeri generale de urgenţă în legătură cu Brexit-ul.

''Este perfect posibil ca în această toamnă şi la iarnă să fim în situaţia ca parlamentul să nu poată merge înainte, să nu poată da înapoi, să nu poată să se mişte într-o parte, şi să ne confruntăm cu haos şi să ne prăbuşim din Uniunea Europeană'', a declarat Lordul Patten la BBC.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61973348
Donald Trump, declarații controversate despre regina Elisabeta: „Nu și-a mai inspectat Garda de Onoare de 70 de ani”

Președintele american Donald Trump a făcut afirmații false despre regina a Marii Britanii, după întrevederea pe care a avut-o cu aceasta cu prilejul vizitei la Londra.

61974263
Epava unei nave ruseşti cu 200 de tone de aur la bord, găsită acum. Valoarea lingourilor

O echipă de scafandri a descoperit în largul coastelor Coreei de Sud epava unei nave ruseşti cu 200 de tone de aur la bord. Aurul valorează în prezent peste 100 de miliarde de dolari.

61974262
Scandal în avion, din cauza unui sandwich cu bacon. Ce a pățit un pensionar

Ronald James, un pensionar în vârstă de 68 de ani, a primit amendă după ce a stârnit un scandal în avion, din cauza unui sandwich cu bacon.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.