Starship, racheta lui Elon Musk, a explodat din nou după lansare. De data aceasta, mai sus

×
Publicitate

Sfârșit de săptămână cu emoții pentru Elon Musk. Miliardarul a făcut o nouă încercare de a lansa cea mai puternică rachetă construită de compania să, Space X, dar lucrurile nu au decurs așa cum spera.

Zborul trebuia să dureze o oră și jumătate, dar - la mai puțin de 10 minute de la decolare - în momentul în care partea superioară a rachetei s-a separat de propulsor, acesta a explodat. Ulterior, echipa de control, aflată la sol, a anunțat că a pierdut contactul cu vehiculul.

Nu avea un echipaj uman la bord, iar planul era să ajungă în spațiu, apoi să aterizeze lângă Hawaii.

În ciuda incidentului, echipa lui Elon Musk consideră că testul realizat din baza din Texas a fost unul reușit, deoarece racheta a zburat la înălțime mai mare decât încercarea eșuată din aprilie.

Cu 33 de motoare și o înălțime de peste 120 de metri, racheta, botezată „Starship”, este una importantă pentru cei de la NASA.

Aceștia speră să o folosească pentru a duce astronauți pe Lună în 2025, iar Elon Musk pentru misiuni spre Marte.

„Ne îndreptăm spre Golful Mexic! Avem o imagine uimitoare cu propulsorul Super Heavy. După cum ați văzut, propulsorul Super Heavy tocmai a suferit o dezmembrare rapidă și neprogramată” au explicat comentatorii momentul exploziei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62403594
Cel puțin 80 de morți în tabăra de refugiați Jabalia din Gaza, în urma unor atacuri lansate de Israel

Armata israeliană continuă operațiunile la cel mai mare spital din Gaza, Al Shifa.

62403602
Se „lucrează din greu” pentru eliberarea ostacilor din mâinile teroriștilor Hamas. Cine încearcă să-i convingă pe militanți

Casa Albă a declarat, sâmbătă, că lucrează în continuare din greu pentru a se ajunge la un acord între Israel şi Hamas în vederea eliberării ostaticilor şi pentru a marca o pauză în lupte, informează AFP.

62402482
OMS cere evacuarea spitalului Al-Shifa din Gaza, devenit o "zonă a morţii"

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că a efectuat sâmbătă o misiune la spitalul Al-Shifa din Gaza, ocupat de armata israeliană, şi lucrează la un plan de evacuare a spitalului, pe care l-a descris o drept "zonă a morţii", scrie AFP.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.