Starea de sănătate a lui Benedict al XVI-lea, extrem de fragilă. Boala de care suferă fostul Suveran Pontif

62036931
Pro TV

Starea de sănătate a Papei emerit Benedict al XVI-lea s-a deteriorat în ultima perioadă, fostul Suveran Pontif fiind diagnosticat cu o boală infecţioasă la faţă.

Benedict al XVI-lea suferă de erizipel la nivelul feţei, o boală infecţioasă caracterizată printr-o tumefacţie roşiatică, care provoacă mâncărime şi dureri severe, potrivit unui articol publicat în cotidianul regional german Passauer Neue Presse, 

Potrivit unui biograf al fostului papă, Peter Seewald, starea de sănătate a lui Benedict al XVI-lea, 93 de ani, este "extrem de fragilă".

"Capacităţile sale intelectuale şi memoria nu îi sunt afectate, dar vocea lui abia se aude", a scris Passauer Neue Presse.

Peter Seewald l-a întâlnit sâmbătă, la Roma, pe Benedict al XVI-lea pentru a-i prezenta biografia, potrivit cotidianului.

"În timpul acestei întâlniri, papa emerit, în pofida bolii sale, a fost optimist şi a spus că, dacă îşi va recăpăta puterile, ar putea începe din nou să scrie", a adăugat el.

Papa Benedict al XVI-lea şi-a vizitat fratele mai mare Georg, care era bolnav, în Germania, în iunie, marcând prima sa călătorie în afara Italiei de la demisia sa neaşteptată în 2013. Georg Ratzinger a murit două săptămâni mai târziu.

Cei doi fraţi, amândoi hirotonisiţi în aceeaşi zi, în iunie 1951, erau foarte apropiaţi.

Primul papă care a demisionat în aproape 600 de ani, Benedict al XVI-lea, care a invocat motive de sănătate, a dus o viaţă retrasă într-o mică mănăstire din Vatican după retragerea sa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62135746
Stare de dezastru în Australia din cauza Covid-19. Oamenii nu mai au voie să iasă pe stradă noaptea

Statul australian Victoria a declarat stare de dezastru şi a impus o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte în Melbourne, în cadrul celor mai stricte restricţii adoptate până în prezent pentru a ţine sub control răspândirea Covid-19.

62140143
Prim-ministrul din Kosovo, infectat cu Covid-19. Ce simptome are

Prim-ministrul din Kosovo, Avdullah Hoti, a anunţat duminică seară că a fost testat pozitiv la noul coronavirus şi va intra în autocarantină în următoarele două săptămâni, informează luni France Presse.

62124402
Casa Albă a făcut anunțul. Când vor avea loc alegerile prezidenţiale din SUA

Casa Albă şi campania lui Donald Trump au încercat duminică să calmeze spiritele în legătură cu afirmaţia preşedintelui american referitoare la amânarea alegerilor, afirmând că acestea vor avea loc pe 3 noiembrie, transmite Reuters.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.