Este cel mai ridicat nivel înregistrat de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, arată autorii cercetării „Oglinda Rusiei”. Din 2023 până în prezent, acest procent s-a menținut între 72% și 75%.

În același timp, numărul rușilor care susțin continuarea războiului fără limită de timp, până la victoria completă, a scăzut de la 13% la 9%, cel mai redus nivel de la declanșarea conflictului.

Rezultatele studiului, realizat în luna mai, arată și că războiul din Ucraina a redevenit principala preocupare a rușilor, depășind salariile mici și prețurile ridicate. Astfel, 33% dintre respondenți au indicat „operațiunea militară specială” drept cea mai importantă problemă, în timp ce 24% au menționat salariile mici, iar 18% scumpirile.

„Războiul a încetat să mai fie un eveniment de fundal și a redevenit un factor important al vieții de zi cu zi a rușilor”, notează experții IKAR.

Potrivit institutului, rușii asociază încheierea războiului cu îmbunătățirea situației lor financiare. Ambele obiective sunt considerate prioritare pentru anul 2026 de câte 58% dintre participanții la sondaj, care cred că acestea ar trebui să fie principalele direcții de acțiune ale președintelui Rusiei.

Un capitol separat al cercetării a analizat opiniile privind restricțiile asupra internetului mobil, „listele albe” și blocarea aplicației Telegram. Majoritatea respondenților au declarat că privesc negativ aceste măsuri.

„Nemulțumirea față de astfel de acțiuni ale autorităților este vizibilă în rândul diferitelor categorii sociale, deoarece blocajele afectează modul de viață cu care oamenii s-au obișnuit de-a lungul anilor”, subliniază autorii studiului.

Institutul pentru Conflictologie și Analiza Rusiei (IKAR) a fost fondat în 2023 de sociologul Aleksandr Șulga și are sediul la Kiev.