Situație critică la Al-Shifa: Pot fi spitalele ținte militare? Ce prevede Dreptul Umanitar Internațional

62402203
AFP

Atacul israelian asupra spitalului Al-Shifa din Fâșia Gaza a stârnit acuzații de crime de război, dar Israelul susține că se încadrează în limitele Dreptului Umanitar Internațional.

Ce prevede Dreptul Umanitar Internațional cu privire la spitale?

Convențiile de la Geneva, adoptate în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, constituie nucleul Dreptului Umanitar Internațional și „protejează în special spitalele civile”, potrivit lui Mathilde Philip-Gay, expertă în Drept Umanitar Internațional la Universitatea Lyon 3 din sud-estul Franței.

"Este interzisă transformarea într-o zonă de conflict a spitalelor civile recunoscute. De asemenea, este interzisă folosirea populației civile, a bolnavilor sau a răniților ca scuturi umane, aceasta este o crimă de război, la fel ca și lupta din interiorul unui spital", a explicat Mathilde Philip-Gay, potrivit The Guardian și AFP.

Articolul 8 din Statutul de la Roma definește o listă lungă de crime de război, printre care se numără "direcționarea intenționată a atacurilor împotriva clădirilor dedicate religiei, educației, artei, științei sau unor scopuri caritabile, monumentelor istorice, spitalelor și locurilor unde sunt adunați bolnavii și răniții".

Citiți articolul integral pe SpotMedia!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62403460
O fată a murit în timpul unui concert al lui Taylor Swift în Brazilia din cauza căldurii extreme. Artista, devastată | VIDEO

Un concert susținut de celebra cântăreață americană Taylor Swift în Brazilia s-a transformat într-o tragedie.

62403457
Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunțat un nou bilanț al persoanelor ucise de atacurile israeliene. Cifra este cutremurătoare

Peste 16.000 de oameni au murit în Fâşia Gaza în cele 43 de zile de război dintre Israel şi Hamas, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, controlat de gruparea islamistă palestiniană, transmite sâmbătă EFE.

62359194
Rusia îl critică pe Biden pentru că l-a numit pe Xi "dictator". Săgețile trase de la Kremlin către liderul SUA

La scurt timp după întâlnirea cu președintele Chinei, Joe Biden l-a numit „dictator” pe Xi Jinping. Pentru această remarcă, Kremlinul a tunat la adresa liderului american.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.