Shervin Hajipour, câştigătorul iranian al premiului Grammy, condamnat la aproape patru ani de închisoare

62429967
AFP

Shervin Hajipour, câştigătorul iranian al premiului Grammy, a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare după opoziţia sa artistică la represiunea Iranului împotriva protestatarilor în 2022, relatează dpa.

 

Cântăreţul şi compozitorul în vârstă de 26 de ani a spus pe pagina sa de Instagram vineri că i s-a interzis să călătorească în străinătate pentru doi ani. Pe lângă închisoare, un tribunal i-a ordonat să producă muzică despre "crimele Americii împotriva umanităţii".

Iniţial nu au existat comentarii din partea justiţiei cu privire la hotărâre.

Hajipour a impresionat milioane de persoane din întreaga lume cu balada sa "Baraye" ("Pentru") în timpul demonstraţiilor declanşate în toamna anului 2022 de decesul tinerei Mahsa Amini după ce a fost reţinută de poliţie.

În cântec, artistul a dat o voce miilor de tineri, în principal, care au manifestat împotriva politicilor represive din Iran. Protestele au fost cele mai ample din istoria Republicii Islamice şi au atras represalii dure împotriva participanţilor.

La scurt timp după lansarea cântecului, artistul a fost arestat şi mai târziu a trebuit să-şi ceară scuze sub aparenta constrângere din partea autorităţilor.

În urmă cu aproximativ un an, cântecul a fost onorat cu un Grammy. În ianuarie, Hajipour a lansat un nou cântec critic pentru prima dată de la lansarea "Baraye".

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62429944
„Nu ne este frică! Noi nu iertăm”. Cel puţin de 45 de persoane au fost reţinute în timpul omagierii lui Aleksei Navalnîi

Poliţia rusă a procedat la cel puţin 45 de arestări vineri în timpul adunărilor de omagiere a liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, a cărui înmormântare a avut loc în aceeaşi zi la Moscova.

62429919
„L-am găsit din întâmplare". O pisică a supraviețuit opt zile sub dărâmăturile unui bloc devastat de incendiul din Valencia

Pompierilor din oraşul spaniol Valencia nu le-a venit să creadă ceea ce au văzut vineri, atunci când au găsit o pisică în viaţă, ghemuită printre rămăşiţele carbonizate ale unui bloc de apartamente ce a fost devastat de un incendiu în urmă cu opt zile.

62375215
"Clanul Kotor" a fost destructurat. Gruparea din care făceau parte și români a comis 60 de crime în Europa

O organizaţie criminală acuzată de comiterea a 60 de crime în Europa în ultimii zece ani a fost destructurată datorită unei cooperări a forţelor de poliţie la nivel internaţional, declanşată ca urmare a unei serii de crime comise în Grecia.

Recomandări
Nava petrolier pescarus
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 dispăruți (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră.

nicholas kass, nicusor dan
Surse: Președintele Nicușor Dan a stat la masă cu un fost oficial CIA, la nunta lui Alexandru Nazare. Cine este Nicholas Kass

Președintele Nicușor Dan a stat la masa invitaților de la nunta lui Alexandru Nazare, care a avut loc la jumătatea lunii septembrie, cu un fost oficial al agenției americane de informații CIA, au afirmat surse pentru Știrile Pro TV.

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Cu ce propuneri merg partidele la Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.