Serviciile egiptene de informații susțin că ar fi avertizat de mai multe ori Ierusalimul cu privire la atacul Hamas

×
Publicitate

Printre cele 700 de victime ale măcelului comis de palestinieni în Israel se numără și zeci de străini. Cei mai mulți sunt britanici și americani, dar pe listă apar inclusiv francezi, canadieni, germani, brazilieni, ori mexicani.

Sunt de asemenea străini și pe lista celor răpiți. Este cu atât mai evidentă anvergura loviturii date de Hamas Israelului și implict Occidentului. Analiștii vorbesc deja de implicarea activă a Iranului în plănuirea asaltului, dar și de interesele clare pe care Moscova le are în sporirea instabilității si deturnarea atenției de la criza ucraineană.

Lipsa strigătoare la cer de lidership, eroare gravă de analiză și interpretare a informațiilor, eșec monumental al costisitoarei bariere de securitate inteligente, care ar fi trebuit să păzească frontiera sudică a Israelului și reacția inadmisibil de lentă de armatei israeliene - sunt principalele critici aduse de israelienii de rând, dar și de analiști după uluitorul atac Hamas.

Un colaps care va fi probabil anchetat ani de zile și disecat în cărțile de istorie.

Cu atât mai grav cu cât surse din serviciile egiptene de informații susțin că ar fi avertizat în mod repetat guvernul de la Ierusalim că se pregătește ceva major.

Yaakov Katz, jurnalist israelian: „Este eșecul serviciilor de informații, dar și al întregii politice israeliene, de fapt a guvernului Netanyahu din ultimii 15 ani, față de situația din Gaza. Acum ne-a explodat în față. Dar mai este ceva. În ultimele 9 luni, atenția și energia israelienilor au fost complet distrase de bătălia împotriva reformei sistemului judiciar, forțate de actualul guvern. Au fost proteste de o amploare fără precedent. Fără îndoială că am lasat impresia (israelienii) de vulnerabilitate. Ne-am sfâșiat între noi, iar inamicii noștri au adulmecat această slăbiciune și au profitat de ea”.

Dincolo de slăbiciunile și erorile israeliene, The Wall Street Journal confirmă o ipoteză lansată încă din primele momente: Teheranul a ajutat la planificarea atacului surpriză şi a dat undă verde pentru asalt, lunea trecută. Publicația americană citează membri de rang înalt ai Hamas şi Hezbollah. Această neobișnuită alianță sunito-siită a fost formată în luna august, pentru a planifica incursiunile aeriene, terestre şi maritime din Israel. Mai multe reuniuni au avut loc la Beirut pentru a pune la punct ofensiva şi la ele ar fi participat ofiţeri ai Gardienilor Revoluţiei Islamice, corpul de elită al regimului islamic de la Teheran.

Un rol direct al Iranului scoate din umbră duşmănia de lungă durată a Teheranului cu Israelul, iar înalţi oficiali israelieni din domeniul securităţii au avertizat deja că vor lovi conducerea Iranului dacă legaturile se vor adeveri.

Dar asta nu e tot. Foști ofițeri de rang înalt britanici și americani nu ezită să pună punctul pe I. Păpușarul războiului înnoit din Orientul Mijlociu se află la Kremlin, spun acești ofițeri bine informați.

Instabilitatea creată de atacarea Israelului este menită să distraga atenția și resursele Statelor Unite de la războiul din Ucraina și să saboteze normalizarea relațiilor israeliano-suadite.

Nu e un secret pentru nimeni că responsabilii ruși și iranieni s-au vizitat reciproc în ultimul an și jumatate, iar liderii Hamas au făcut și ei recent mai multe deplasări la Moscova.

În altă ordine de idei, țările europene își reconsideră susținerea financiară pentru palestineni. Comisia Europeană a anunțat luni că va revizui întregul său portofoliu de ajutoare acordate palestinienilor, a cărui valoare se ridică la 691 de milioane de euro. Comisarul european pentru vecinătate și extindere a confirmat suspendarea totală a plăților și înghețarea proiectelor.

Decizia Uniunii Europene vine la o zi după ce Germania a anunțat revizuirea ajutoarelor în valoare de sute de milioane de euro pe care le acordă palestinenilor. Uniunea Europeană intenţiona să cheltuiască aproximativ 1,2 miliarde de euro între 2021 şi 2024 pentru a finanţa proiecte, în special în educaţie sau sănătate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62392957
Membrii Hamas se ascund în subteran, iar prețul este plătit de civili. Zeci de prunci sunt victime ale bombardamentelor

Criza din Israel nu lasă prea multe opțiuni guvernului de la Ierusalim, în condițiile în care crezul sacru al armatei este: „Nu lăsăm pe nimeni în urmă”.

62392979
VIDEO. Cum arată acum Ashkelon, un oraș din Israel care a fost bombardat de gruparea teroristă Hamas

O rachetă trasă din Gaza a lovit, luni, o stradă din orașul Ashkelon, în sudul Israelului, avariind mai multe vehicule și fațadele unor case.

62392620
Directorul celui mai mare spital din Israel: "Când vii şi vezi că ucid copii, nu poți rezista fără să plângi”

Medicii de la cel mai mare spital din Israel au îngrijit până acum peste 100 de oameni răniţi în atacurile Hamas.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.